Antena 3 CNN Actualitate România trece la ora oficială de iarnă: Ora 4 devine 3. Mersul trenurilor nu va fi afectat

România trece la ora oficială de iarnă: Ora 4 devine 3. Mersul trenurilor nu va fi afectat

România trece la ora oficială de iarnă: Ora 4 devine 3. Mersul trenurilor nu va fi afectat
30 Oct 2010   •   13:09

Dormim o oră în plus la noapte. Ora 4 devine ora 3 prin trecerea la ora oficială de iarnă.

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, potrivit unui comunicat de pe site-ul cfrcalatori.ro.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 30/31 octombrie 2010 ora 04.00.

În noaptea de 30 / 31 octombrie 2010, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de îndrumare după ora 4.00, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 31 octombrie 2010, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.

 


×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close