Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Alertă de West Nile în spitalele din România. Dr. Adrian Marinescu: "Este bine să luăm măsuri și să fim atenți"

Alertă de West Nile în spitalele din România. Dr. Adrian Marinescu: "Este bine să luăm măsuri și să fim atenți"

Este alertă în spitalele din România, după ce zeci de români au fost confirmați cu virusul West Nile, care a provocat deja patru decese în mai multe județe din țară.

Alertă de West Nile în spitalele din România. Dr. Adrian Marinescu: "Este bine să luăm măsuri și să fim atenți"
Sursa foto: Antena 3 CNN | Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Aug 2023   •   10:18

În judetul Iași s-au înregistrat două cazuri de meningită cauzată de virusul West Nile, iar în judeţele Satu Mare, Ilfov, Dolj si Prahova au fost înregistrate deja patru decese.

De asemenea, în Capitală, o femeie de 72 de ani a ajuns la la Terapie Intensiva, dupa ce s-a infectat cu West Nile.

Dr. Adrian Marinescu, medic specialist în boli infecţioase, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre această situație.

"Nu trebuie să ne gândim că această alertă înseamnă că avem o situație complicată sau că discutăm despre epidemie. Cazurile de West Nile au apărut de foarte multe ori în ultimii ani.

Citește și: Bătrână de 68 de ani, atacată pe stradă de bărbatul care s-a plimbat mascat și cu un pistol la brâu prin centrul orașului Târgu Jiu

Vorbim, de atunci, despre o monitorizare activă în România, pentru tot ceea ce înseamnă infecția cu West Nile. 

De cele mai multe ori, când ne infectăm putem face forme ușoare sau putem fi asimptomatici", explică medicul.

De asemenea, specialistul transmite că, în majoritatea cazurilor, persoanele în vârstă, care suferă de boli cronice, sunt expuse riscului de a dezvolta o formă severă a infecției cu West Nile.

"Situațiile legate de meningoencefalita reprezintă cazuri rare, probabil 5%, care apar, de obicei, la persoanele peste 60 de ani,  la cei care au boli cronice.

În momentul în care există ceva care îți perturbă sistemul imunitar, cum ar fi bolile cronice sau vârsta, crește riscul. Este bine să luăm măsuri și să fim atenți.

Trebuie să știm că există acest fenomen și că, probabil, și luna septembrie va însemna un risc. În momentul de față, sunt puține cazuri în România.

Cazurile severe sunt extrem de rare. În situația în care se întâmplă să fie o simptomatologie, precum o stare generală care se modifică brusc, durere de cap sau vărsături, trebuie să ajungem la medic destul de repede, iar el va lua în calcul și această posibilitate legată de West Nile.", a mai adăugat medicul.

×
Subiecte în articol: West Nille Adrian Marinescu
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close