Antena 3 CNN Actualitate Scandal la Primăria București. Gabriela Firea îi dă în judecată pe consilierii generali PNL și USR

Scandal la Primăria București. Gabriela Firea îi dă în judecată pe consilierii generali PNL și USR

Scandal la Primăria București. Gabriela Firea îi dă în judecată pe consilierii generali PNL și USR
Sursa foto: Foto: Facebook
26 Iun 2019   •   20:14

Gabriela Firea a anunțat, printr-un comunicat, că îi dă în judecată pe consilierii generali Octavian Berceanu (USR) și Cătălin Deaconescu (PNL) pentru postările de pe rețelele sociale, în care o acuzau că pregătește „un tun imobiliar probabil cel mai important la sfârşit de mandat", dar şi pe cei care au ales să preia întocmai această informaţie falsă, fără o minimă documentare.

Primarul General, Gabriela Firea: "Este inadmisibil ca din ignoranţă sau prin ignorarea voită a adevărului, un consilier general USR şi un consilier general PNL să facă acuzaţii atât de grave, false şi lipsite de fundament. Politica nu scuză mijloacele! Îi voi acţiona în judecată pe cei doi domni care, deşi se puteau edifica citind cu atenţie proiectul de hotărâre sau aveau posibilitatea să îl interpeleze pe directorul STB pentru clarificări, au preferat să arunce în spaţiul public acuze injuste şi care aduc grave prejudicii de imagine atât mie, ca Primar General, cât şi Primăriei Municipiului Bucureşti. De asemenea, îi voi acţiona în judecată pe toţi cei care au preluat această informaţie falsă, fără să se documenteze cu privire la realitatea acestui fapt. Subliniez faptul că nu s-a pus nici un moment problema vânzării depoului Victoria, ci se intenţiona, conform legislaţiei în vigoare, că acest teren să intre în patrimoniul Societăţii de Transport Bucureşti".

Mai mult decât atât, anterior afirmaţiilor consilierului general USR, directorul general al STB a explicat public reprezentanţilor mass-media despre ce este vorba în proiectul de hotărâre. Redam mai jos declaraţia directorului general al Societăţii de Transport Bucureşti, Andrei Creci:

"Nu s-a pus niciodată problema vânzării acestui teren nici de către Primăria Municipiului Bucureşti şi nici de către STB. Cu acest teren se doreşte să se facă aport în natura la capitalul social al STB, adică se propunea intrarea terenului în patrimoniul Societăţii de Transport Bucureşti. În opinia mea, aşa ar trebui să se întâmple cu toate depourile şi autobazele STB: să fie scoase din domeniul public, trecute în domeniul privat şi să devină aport la capitalul social al STB. În prezent, niciunul dintre depouri nu este în patrimoniul STB, cu excepţia clădirii unde este sediul STB. Nimic altceva nu este în patrimoniul societăţii de transport, ci în domeniul public al municipalităţii.

Acest lucru se intenţiona prin proiectul de hotărâre respectiv: scoaterea din domeniul public şi trecerea în domeniul privat şi aducerea ca aport în natura la capitalul social al STB, pentru a se dezvolta ulterior şi a aduce noi venituri. Subliniez faptul că acest teren nu poate fi înstrăinat nici de către STB şi nici de către Primăria Capitalei, pentru că reprezintă capital social".

De altfel, în raportul de specialitate al proiectului se specifică în mod clar că "Scopul majorării capitalului social al Societăţii de Transport Bucureşti STB SA, prin aportul în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, strada Mexic nr. 19, sector 1, în suprafaţa de 34.748 mp, este de a susţine activitatea societăţii.

Prin exploatarea eficientă a imobilului teren (...) ce urmează a fi adus aport la capitalul social al societăţii, se vor obţine venituri suplimentare imperios necesare în vederea asigurării unui serviciu de transport public de călători de calitate. Astfel, STB, în calitatea de proprietar, va putea încheia contracte de administrare, asociere în participatiune, parteneriate public-private, etc", mai prevede raportul de specialitate".
 

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea scandal primaria
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close