Internetul a explodat după ce un influencer, imaginea unui restaurant cunoscut din Capitală, i-a atacat pe clienţii unei patiserii vechi din Piaţa Amzei. Acesta a vorbit într-un clip postat pe rețelele sociale despre bine-cunoscuta merdenea, susţinând că la patiseria la care se formează cozi uriaşe în fiecare zi celebrul preparat este făcut cu margarină şi nu cu unt. Astfel, cei care ar mânca merdenele de acolo nu ar şti ce înseamnă un gust rafinat. Comentariile au curs, unele ironizându-l pe autor, altele exprimând furie. Ulterior, el și-a cerut scuze, public.
„Toți cunoaștem tipul ăsta de om. E superconvins că cea mai bună patiserie din lume e la nea Mihai, la colțul blocului. Pare că toată viața a gustat doar margarină și spărtură de brânză. Apără cu onoare, spune el, cea mai bună patiserie din București. Și nu îl judec, cu margarină am crescut cu toții. Dar până nu guști untul, margarina rămâne adevărul absolut”, a transmis el în videoclipul postat.
Două produse de patiserie, merdeneaua cu margarină și croasantul cu unt, au împărțit internetul în două și s-a format, în Piața Amzei, unde a fost filmat și acel videoclip, o coadă cu zeci de oameni care așteaptă cu nerăbdare să guste din faimosul preparat. Oamenii spun că stau cu zecile de minute la coadă și că nu îi deranjează, pentru că are un gust extrem de bun.
„Astăzi, vedeta este merdeneaua cu margarină. Pentru că îmi place merdeneaua din copilărie, am crescut cu ea. Mai târziu, când mi-am permis, am descoperit și croasantele. Dar când vrei să educi pe cineva prin a-l face pe celălalt să se simtă prost, nu mi se pare deloc o metodă de a educa. Mi se pare mai mult manipulare”, a spus un bărbat care stătea la coadă.
El spune că a venit tocmai din cauza fenomenului.
„Am vrut să văd ce se întâmplă, cum reacționează oamenii și mi-a făcut poftă toată situația să mănânc o merdenea”, a spus el.
„Ar fi trebuit să fie un episod despre gurmanzi”
Influencerul de la Mița Biciclista, Edmond Niculușcă, și-a cerut, ulterior, scuze, într-o postare pe Instagram.
„Ar fi trebuit să fie un episod despre gurmanzi. În forma publicată, a rănit oameni, amintiri și cel mai cunoscut vecin din Piața Amzei, iar pentru asta îmi asum greșeala în totalitate.
Temperamentul meu impulsiv m-a făcut să greșesc teribil și regret că am înțeles impactul cuvintelor mele atât de târziu. Nea Mihai e un simbol al pieței. Vorbesc de mult despre gastronomia franceză, dar am greșit așezând-o în opoziție cu o tradiție și cu un om al locului. Nea Mihai, vă cer iertare!
Știu că greșeala mea a lovit și în La Mița Biciclista, în colegii mei, în oamenii care construiesc locul ăsta zi de zi și care nu au nicio vină. Îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am rănit! Am de reflectat după momentul ăsta și o voi face”, a transmis el.