Antena 3 CNN Actualitate Sediul PSD Giurgiu, atacat cu sticle incendiare

Sediul PSD Giurgiu, atacat cu sticle incendiare

Sediul PSD Giurgiu, atacat cu sticle incendiare
04 Dec 2017   •   13:34

Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, Cătălin Constantin Georgescu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de distrugere după ce un tânăr din municipiul Giurgiu a aruncat cu sticle în sediul PSD Giurgiu. 

"Am fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr ar fi aruncat cu o sticlă spre sediul PSD. În urma sesizării, a fost identificat autorul, pagubele sunt nesemnificative, dar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de distrugere", a declarat comisar şef de poliţie Cătălin Constantin Georgescu. 

Conform acestuia, acţiunea a fost una individuală, nu s-a produs în timpul vreunui protest. 

Tânărul este cercetat în libertate, a precizat Georgescu. 

"Această acţiune s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, aproximativ la orele 4:00, şi au fost de fapt două sticle incendiare, cu motorină probabil, pentru că s-a cunoscut locul unde a ars. Nu sunt pagube, doar urme pe zid, pentru că prima a lovit în zid, iar cu a doua a vrut probabil să spargă uşa, dar a ricoşat în zid şi apoi în gard, unde s-a stins şi se şi vede un pic ars. La ora aceea, nu ştiu cine a sunat la 112, probabil trecători sau cetăţenii care locuiesc în blocurile din apropiere", a precizat Mariana Brăgaru, de la Biroul de Presă al IPJ Giurgiu.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: cocktail Molotov atac
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close