Antena 3 CNN Actualitate Social Surse: Un temut interlop e unul dintre atacatorii sportivilor americani înjunghiaţi la Brăila

Surse: Un temut interlop e unul dintre atacatorii sportivilor americani înjunghiaţi la Brăila

Surse: Un temut interlop e unul dintre atacatorii sportivilor americani înjunghiaţi la Brăila
Sursa foto: Foto: debraila.ro
16 Sep 2018   •   16:04

Unul dintre principalii suspecţi în cazul celor doi sportivi americani înjunghiaţi la Brăila ar fi un cunoscut membru al lumii interlope din oraş, recidivist, care a fost închis în trecut pentru infracţiuni comise cu violenţă, dar si pentru proxenetism si viol, afirmă surse judiciare.

Potrivit unor surse judiciare, unul dintre bărbaţii căutaţi de Poliţia Brăila în urma atacului din noaptea de sâmbătă spre duminică ar fi Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, un cunoscut membru al lumii interlope din Brăila, scrie debraila.ro.

Bărbatul este recidivist, el fiind condamnat pentru proxenetism şi viol de o instanţă din Spania, infracţiuni comise pe teritoriul acestei ţări.  Bărbatul a primit 20 de ani de detenţie, însă a fost eliberat după 7 ani, în 2014.

De asemenea, Husein ar fi comis infracţiuni cu violenţă în anii '90.

Conform presei locale, în 1997, Dasaev, care avea 21 de ani, împreună cu câţiva membri ai unei grupări pe care ar fi condus-o, a intrat în locuinţa unui brăilean din cartierul Vidin şi l-au bătut. Cu feţele acoperite de cagule şi înarmaţi cu săbii şi topoare, membrii grupării au acţionat rapid, încercând să părăsească zona fără a lăsa urme. În 1994, acelaşi Dasaev l-ar fi bătut crunt pe un alt brăilean care a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale. Această faptă a intrat în atenţia procurorilor brăileni abia la cinci ani de la comitere şi doar după ce Dasaev intrase deja la puşcărie pentru un alt eveniment, respectiv tâlhărie şi ultraj la poliţist.

Pe de altă parte, unul dintre sportivi a fost transportat la București.

Baschetbalistul american Darrel Bowie, care a suferit multiple plăgi înjunghiate în urma atacului comis la o terasă din Braila, este transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală. Joseph McClain este stabil, fiind conştient.

×
Subiecte în articol: suspecţi interlop
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close