Antena 3 CNN Actualitate STS, reacție după crima din Caracal: „Am înregistrat trei apeluri de urgență și au fost localizate pe cât a fost posibil”

STS, reacție după crima din Caracal: „Am înregistrat trei apeluri de urgență și au fost localizate pe cât a fost posibil”

STS, reacție după crima din Caracal: „Am înregistrat trei apeluri de urgență și au fost localizate pe cât a fost posibil”
26 Iul 2019   •   21:30

Purtătorul de cuvânt al Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre modul în care s-a acționat după apelurile la 112 primit de la adolescenta care a fost ulterior ucisă în Caracal. 

„Informația de localizare primară în cadrul 112 e reglementată de către ANCOM prin decizia nr. 1023/2008, atât ca format, cât și conținut. Nu necesită absolut nicio prelucrare suplimentară din partea STS, cu excepția afișării zonei transmise de operator în aplicația 112. În conformitate cu prevederile art. 10 din OUG 34/2008, STS a procedat corect, fără nicio abatere în spiritul și în litera legii, îndeplinind următoarele atribuții:

  • În data de 25 iulie am primit și am înregistrat automat trei apeluri de urgență, care au fost localizate, așa cum prevede ordonanța, pe cât a fost posibil. Am transmis operativ cazul la Dispeceratul Poliției Slatina, transferul realizându-se conform index-ului, cazul a fost indexat „lipsire de libertate”. 
  • Am înregistrat datele privind evoluția evenimentului, am centralizat, am stocat și am pus la dispoziția autorităților competente toate datele asociate acestui caz. 

Garantăm că sunt respectate în permanență prevederile referitoare la protecția datelor cu caracter personal și la funcționarea continuă a serviciului 112 față de referirile la localizarea defectuoasă a apelului. Precizăm încă o dată că informațiile de localizare primară sunt primite în mod automat de la operatorul de telefonie mobilă, fiind afișate fără nicio prelucrare suplimentară din partea STS în aplicația 112. 

În cel de-al doilea comunicat de presă transmis astăzi către mass-media se poate observa că locul unde a fost găsită victima e limita ariei de localizare primară, în cazul primul și celui de-al treilea apel. Aria de localizare primară în cazul celui de-al doilea apel este diferită, ca urmare a schimbării în mod automat a celulei operatorului de către terminalul telefonic al apelantului. Totodată, dorim să vă comunicăm că STS a avut și are o preocupare constantă pentru modernizarea acestui sistem, a infrastructurii acestuia, cât și pentru îmbunătățirea localizării apelurilor provenite din rețelele mobile. În acest sens, există în derulare procedura de modernizare a infrastructurii sistemului 112, utilizându-se finanțare din fonduri europene, unul dintre obiective fiind tocmai îmbunătățirea facilităților de localizare la momentul apelării prin 112”, a precizat purtătorul de cuvânt al STS. 

Citiți și Șeful Poliției Române, explicații în privința modului în care s-a acționat pentru salvarea fetei din Caracal: „Poliția putea intra în locuință și fără mandat”

Mărturia unei foste angajate a bărbatului bănuit că le-a ucis pe fetele din Caracal. „Mi-a spus că îmi dă bani să mă culc cu el. Îi plăceau filmele de groază”

Noi dezvăluiri șocante despre mecanicul auto din Caracal. Ce spune o femeie care a lucrat ca bucătăreasă pentru el

Poliția, despre cazul fetelor dispărute din Caracal: Fata a sunat și a spus că se află într-o curte cu mulți câini

Gheorghe Dincă, bănuit că le-a ucis pe fetele din Caracal, era divorțat și locuia singur

Mihaela Luiza Melencu a fost văzută ultima dată în timp ce era luată la ocazie. „Parcă a înghiţit-o pământul”, spunea mama ei

Cele două fete dispărute în Caracal ar fi fost ucise de şoferul care le-a luat la ocazie. Alexandra avea 15 ani, era cuminte şi nu umbla în anturaje dubioase

Ultimele cuvinte ale Alexandrei, fata de 15 ani măcelărită în Olt: „Mă aflu într-o casă veche, are doi câini-lup...”

×
Subiecte în articol: reactie STS
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close