Antena 3 CNN Actualitate Suceava: Câini otrăviţi şi lăsaţi să moară în chinuri (IMAGINI ŞOCANTE)

Suceava: Câini otrăviţi şi lăsaţi să moară în chinuri (IMAGINI ŞOCANTE)

Suceava: Câini otrăviţi şi lăsaţi să moară în chinuri (IMAGINI ŞOCANTE)
18 Feb 2010   •   16:16
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Cruzimea faţă de câinii maidanezi îşi face din nou simţită prezenţa, de această dată la Suceava. Un utilizator al site-ului VideoNews.ro a surprins imagini şocante din oraş, imagini în care se poate vedea cum mai mulţi câini îşi trăiesc ultimele lor clipe pe câmp, după ce au fost otrăviţi. Antena3.ro a stat de vorbă cu Doiniţa Cocriş, preşedintele unei asociaţii de protejare a animalelor din oraşul Suceava şi a aflat povestea acestui adevărat masacru canin.

Potrivit lui Cocriş, câinii otrăviţi au putut fi văzuţi pe străzile oraşului încă de la sfârşitul săptămânii trecute. Ei au fost găsiţi în agonie de către oamenii Asociaţiei. Cocriş spune pentru Antena3.ro că exclude atât locuitorii oraşului, cât şi Primăria ca suspecţi în acest caz.

ULTIMELE ZVÂCNIRI ÎNAINTEA MORŢII


?Nu ne gândim la Primărie, pentru că ei au fost foarte deschişi pentru a derula în parteneriat campania de sterilizare a animalelor, deci nu ar fi avut un motiv să le otrăvească. De asemenea, nici de locuitorii oraşului nu poate fi vorba, pentru că aceste animale sunt într-un număr scăzut, adică 2.000 de câini la 100.000 de locuitori. Este posibil să fie vorba de persoane care trec graniţa şi cărora le este uşor să aducă anumite otrăvuri sau pastile pentru omorârea câinilor?, spune Cocriş pentru Antena3.ro.

Ea adaugă că în cazurile filmate de oamenii din Suceava ar fi vorba de 10 câini ortrăviţi, care au fost ori adunaţi de pe străzi de către firmele de salubritate, ori luaţi de către locuitorii Sucevei şi duşi undeva.

CÂINE OTRĂVIT LA SUCEAVA


De asemenea, preşedintele Asociaţiei spune pentru Antena3.ro că animalele au fost otrăvite în toate cartierele oraşului Suceava şi că semnale erau de vinerea trecută, de la colegii din teritoriu, care i-ar fi văzut pe câini că se zbăteau.

?Acţiunea? de otrăvire a câinilor străzii a încetat miercuri, după spusele Doiniţei Cocriş pentru Antena3.ro.

Antena3.ro

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close