Antena 3 CNN Actualitate Suspectul masacrului de la Manchester Arena a fost identificat. Salman Abedi era cetățean britanic cu origini în Libia

Suspectul masacrului de la Manchester Arena a fost identificat. Salman Abedi era cetățean britanic cu origini în Libia

Suspectul masacrului de la Manchester Arena a fost identificat. Salman Abedi era cetățean britanic cu origini în Libia
23 Mai 2017   •   19:10

Suspectul autor al atentatului comis luni seară la Manchester Arena şi soldat cu 22 de morţi şi cel puţin 59 de răniţi a fost identificat drept Salman Abedi, a anunţat marţi agenţia de presă Reuters, care citează mai mulţi oficiali americani. 

''Pot confirma că bărbatul suspectat de comiterea atrocităţii de noaptea trecută este Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani. Prioritatea noastră, alături de structurile antitero ale poliţiei şi de partenerii noştri din domeniul securităţii, este de a continua să verificăm dacă el a acţionat singur sau ca parte a unei reţele mai extinse'', a declarat şeful poliţiei din Manchester, Ian Hopkins, care a precizat că nu va face alte comentarii despre Abedi în acest stadiu al anchetei. 

Potrivit declaraţiilor a doi oficiali din SUA, Abedi ar fi venit cu trenul de la Londra la Manchester. 

Cine a fost Salman Abedi

Potrivit The Telergaph, Salman Abedi s-a născut în Manchester în 1994 și provine dintr-o familie de refugiați din Libia cu patru copii. Mama sa, Samia Tabbal, în vârstă de 50 de ani și tatăl său, Ramadan Abedi, ofițer de securitate, s-au născut în Libia, dar se pare că au emigrat în Londra, după care s-au mutat în zona Fallowfield din sudul orașului Manchester, unde au trăit cel puțin zece ani.

După nașterea a doi fii, printre care se numără și Salman Abedi, cei doi au mai avut un fiu, Hashem Abedi, acum în vârstă de 20 de ani, și o fiică, Jomana, de 18 ani.

Jomana, care are două profiluri Facebook, a studiat la liceul din Whalley Range, înainte de a se angaja la Moscheea Didsbury în 2013. Deși s-a născut în Manchester, ea declară online că este din Tripoli și că are multe conexiuni libiene.

Potrivit unor surse, toată familia lui Abedi, mai puțin el și fratele lui, s-a întors recent în Libia.

Anterior, în cursul zilei de marţi, premierul britanic Theresa May declarase că poliţia şi serviciile de securitate britanice cunosc identitatea presupusului atentator sinucigaş care a ucis 22 de persoane, printre care mulţi copii, luni seară într-o sală de concerte din Manchester.

May confirmase că atacatorul a acţionat singur, însă nu este clar dacă alte persoane au ajutat la pregătirea atacului.

Explozia puternică a avut loc la una dintre intrările în Manchester Arena, o sală cu o capacitate de 21.000 de persoane, la finalul concertului artistei americane Ariana Grande.

Potrivit poliţiei, autorul atacului a murit după ce a detonat un mecanism exploziv pe care îl avea asupra sa. Un bărbat în vârstă de 23 de ani a fost arestat în legătură cu atacul. 

MAE român a anunțat că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328;0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice 0044 7738716335.

Statul Islamic a revendicat atentatul de la Manchester

Gruparea teroristă Statul Islamic (SI) a revendicat marţi atentatul comis luni seară la concertul artistei americane pop Ariana Grande, soldat cu 22 de morţi şi cel puţin 59 de răniţi.

'Unul dintre soldaţii califatului a putut amplasa un dispozitiv exploziv în interiorul locului în care s-au adunat cruciaţii în oraşul Manchester', se menţionează în comunicatul dat publicităţii de gruparea teroristă care a ameninţat de asemenea cu alte atacuri. 

×
Subiecte în articol: Atentat terorist Manchester Arena
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close