Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr livrator a fost bătut crunt de paznicii unui mall din Bucureşti: "Ia uite ce i-aţi făcut!"

Un tânăr livrator a fost bătut crunt de paznicii unui mall din Bucureşti: "Ia uite ce i-aţi făcut!"

Un tânăr de 19 ani, livrator, a fost lovit de trei agenţi de securitate dintr-un mall din Sectorul 2 din Bucureşti, după ce şi-ar fi lăsat bicicleta într-un loc nepermis pentru a lua comanda cât mai repede. În loc de atenţionări, angajaţii firmei de pază au trecut direct la pumni şi picioare. L-au dus cu forţa într-o cameră, de unde a scăpat doar cu ajutorul oamenilor din mall.

Un tânăr livrator a fost bătut crunt de paznicii unui mall din Bucureşti: "Ia uite ce i-aţi făcut!"
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Iun 2022   •   10:10

Livratorul se grăbea să ridice o comandă şi a lăsat biciclera la intrarea în centrul comercial. Agenţii de pază i-au cerut să o mute, iar de aici a pornit scandalul.

"Am încercat să-mi iau comanda, să îmi văd de treabă. Ei se puseseră în faţa mea, eu i-am ocolit. Vorbeam cu doamna de la casă şi m-au ridicat", a povestit tânărul pentru observatornews.ro

Tânărul este băgat cu forţa într-o anexă a centrului comercial

În imaginile trimise de un martor pe Fii observator se vede mai cum tânărul este obligat să intre într-o anexă a centrului comercial.

"M-au târât, m-au tras, m-au strâns de cămaşă. Au încercat să mă ducă într-o cameră în spate unde vă daţi seama cu toţii ce s-ar fi întâmplat, nefiind camere. Şi pe drum li s-a mai alăturat un bodyguard care nu cred că ştia, totuşi, ce s-a întâmplat", spune tânărul.

Acolo, băiatul a fost agresat. Are vânătăi pe braţe pe gât şi pe spate.

"Norocul meu a fost un băiat care trecea pe acolo şi a filmat incidentul. El împingea de uşă şi îi întreba pe cei trei de ce fac asta", adaugă tânărul.

Martorii au asistat şocaţi la întreaga scenă şi au sunat la 112: "Ia uite ce i-aţi făcut!"

"I-au luat ghiozdanul, au dat cu picioarele în el. Au alergat după el, după care au început să îl agreseze, adică să îl dea afară", a declarat o femeie care a asistat la scenele cumplite.

Echipa Observator au mers să ceară un punct de vedere din partea companiei de securitate.

Coordonatorul agenţilor de pază nu a vrut să coboare din birou pentru o discuţie.

Reprezentanţii centrului comercial nu au dorit să dea un punct de vedere. Livratorul a depus deja plângere la Poliţie.
 

×
Subiecte în articol: livrator mall București paznici
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close