Antena 3 CNN Actualitate Timişoara. Anchetă la Spitalul Municipal, după ce un bărbat a intrat într-un salon şi s-a spânzurat

Timişoara. Anchetă la Spitalul Municipal, după ce un bărbat a intrat într-un salon şi s-a spânzurat

Timişoara. Anchetă la Spitalul Municipal, după ce un bărbat a intrat într-un salon şi s-a spânzurat
11 Apr 2010   •   18:01

Un bărbat de 47 de ani din judeţul Dâmboviţa a intrat, sâmbătă seară, într-un salon al Spitalului Municipal din Timişoara şi s-a spânzurat de marginea unui pat. În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul a decedat. Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Timiş, bărbatul a fost găsit spânzurat de către o asistentă.

"La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă, care în urma cercetărilor efectuate a stabilit că persoana decedată E. Costel, de 47 ani, din comuna Ulmi, sat Viişoara, judeţul Dâmboviţa, s-a spânzurat de marginea patului. Persoanei în cauză i-a fost acordat primul ajutor prin manevre de resuscitare, rezultatul fiind negativ, cauza decesului fiind stop cardio-respirator", se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Se pare că bărbatul era un om al străzii şi îşi petrecea timpul în zona spitalului. Sâmbătă seară, el a intrat într-un salon aflat la subsolul unităţii medicale şi s-a spânzurat cu ajutorul unei curele de la o geantă. Bărbatul nu a lăsat niciun bilet care să justifice gestul său.

Potrivit reprezentanţilor spitalului, în momentul producerii incidentului, în salon nu se afla nicio altă persoană.

În paralel cu cercetările demarate de poliţişti, la spital a fost deschisă şi o anchetă internă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest incident.

Antena3.ro



×
Subiecte în articol: spital spanzurat Timisoara ancheta
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close