Antena 3 CNN Actualitate Noile tramvaie de pe linia 41 din Bucureşti, inaugurate după luni de întârziere

Noile tramvaie de pe linia 41 din Bucureşti, inaugurate după luni de întârziere

De astăzi, noile tramvaie din Bucureşti, pentru care s-au modificat peroanele circulă pe linia 41.

Noile tramvaie de pe linia 41 din Bucureşti, inaugurate după luni de întârziere
Sursa foto: Mediafax Foto
de Alexandra Cojoianu    |    10 Dec 2022   •   17:21

Se întâmplă după luni întregi de întârziere, iar inaugurarea tramvaielor a fost făcută chiar de primarul Nicuşor Dan, care s-a urcat într-unul dintre tramvaie şi a făcut o cursă întreagă.

Tramvaiele trebuiau să circule începând cu luna septembrie, însă au existat tot felul de probleme cu motorizarea, cu recepția acestor tramvaie pentru că erau neconforme cu peroanele. 

Prima stație pe ruta tramvaiului 41 este Ghencea, iar ultima stație este Piața Presei.

Linia 41 (Ghencea‎-Piața Presei) este operațională în fiecare zi, are 15 staţii, iar durata totală a călătoriei este de 30 de minute.

Anunțul că cele 15 tramvaie Imperio vor începe să circule pe linia 41 a fost făcut încă de joi.

De asemenea, autoritățile au anunțat că fiecare tramvai va avea controlor care să prevină actele de vandalism.

În timpul inaugurării, Nicușor Dan a fost certat de un bucureştean supărat pe faptul că nu are apă caldă şi căldură.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

STB SA spune că achiziția celor 100 de tramvaie noi aduce o serie de avantaje și premiere:

- Tramvaiele au noua generație de validatoare la fiecare ușă, pentru a face plata călătoriei și cu cardul bancar sau cu dispozitive smart NFC

- Tramvaiele au sistem de aer condiționat și încălzire HVAC, ce va permite reglarea automată a temperaturii, fără a mai fi necesară deschiderea geamurilor exterioare în niciun sezon

- Tramvaiele sunt echipate cu prize USB pentru alimentarea dispozitivelor mobile și vin cu sisteme de informare audio-video vizibile din orice loc al salonului, inclusiv Wi-Fi gratuit

- Creșterea accesibilității datorată podelei total coborâte și a celor 5 uși duble de acces

- Creșterea capacității de transport fără a fi necesară creșterea parcului circulant

- Consum energetic mult mai redus față de tramvaiele aflate în exploatare. Astfel, consumul energetic specific este de doar jumătate din cel al unui vagon V3A, respectiv doar o treime din valoarea unui tramvai Tatra

- Din punct de vedere al exploatării, utilizarea noilor sisteme de tracțiune aduce o reducere a perioadelor de imobilizare pentru reviziile periodice dar și o reducere a timpilor necesari reparațiilor accidentale

- Reducerea timpilor de parcurs și cresterea calității rulării prin sistemele moderne de tracțiune bazate pe motoare de curent alternativ cu invertoare de tracțiune

- Conducătorii tramvaielor beneficiază de condiții moderne de operare, cu o cabină spațioasă, echipată cu aer condiționat, camere video cu vedere în interiorul și exteriorul tramvaielor și un sistem de informare care le va oferi informații despre starea de funcționare a sistemelor tramvaiului, operarea ușilor și alte informații necesare în timpul mersului.

Premierul Nicolae Ciucă s-a arătat nemulțumit de Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PNL Sector 3.

”Vă mărturisesc că cel puțin până acum nu înțeleg întru totul poziția Partidului Național Liberal în București. Suntem la putere sau suntem în opoziție. La sectoare în funcție de personalitatea primarilor lucrurile sunt și ele diferite și confuze. Toată lumea este de acord că trebuie să câștigăm Bucureștiul la alegerile următoare. Eu aș vrea însă să așez în fața dumneavoastră o altă întrebare la care vă îndemn să reflectați: Pentru ce vrem noi să câștigăm Bucureștiul”, a declarat Nicolae Ciucă.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close