Antena 3 CNN Actualitate Cinci turişti rămaşi blocaţi în telecabina de la Bâlea Lac. Salvamontiștii intervin de urgență

Cinci turişti rămaşi blocaţi în telecabina de la Bâlea Lac. Salvamontiștii intervin de urgență

Salvamontiștii din Sibiu intervin pentru recuperarea a cinci turiști care au rămas blocați în telecabina de la Bâlea Lac, după ce pilonul 2 s-a oprit deasupra Cascadei de la Valea Bâlii.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Mar 2024   •   14:33

Salvamont Sibiu a fost solicitat să intervină pentru preluarea a cinci turiști care au rămas blocați în telecabina de la Bâlea Lac.

Din primele informații, se pare că telecabina s-a oprit la pilonul 2 deasupra Cascadei de pe Valea Bâlii.

"Salvamontiștii vor prelua cei 5 turiști după ce aceștia vor fi lansați cu ajutorul sistemelor de salvare de către personalul operativ al telecabinei”, spune Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu.

La ora transmiterii știrii, informațiile arată că persoanele blocate nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Salvamoniștii vor însoți turiștii până la Bâlea Cascadă, unde aceștia au mașinile personale.

Singura cale de acces între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă este cu telecabina, în această perioadă Transfăgărășanul fiind închis.

×
Subiecte în articol: salvamontist telecabina Balea lac
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul de șase ani din Gorj care ar fi fost vândut de părinți în Germania
x close