Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a căzut de la doi metri, după ce s-a certat cu iubita într-un club din Eforie

Un bărbat a căzut de la doi metri, după ce s-a certat cu iubita într-un club din Eforie

Un bărbat a căzut de la doi metri, după ce s-a certat cu iubita într-un club din Eforie
Sursa foto: Foto: inhabitat.com
26 Iul 2011   •   23:39

Un bărbat de 33 de ani a fost internat în spital, în stare foarte gravă, după ce a căzut de la doi metri înălţime, într-un club din staţiunea Eforie. Mai devreme se certase cu iubita şi, de supărare, a băut pahar după pahar. I-a venit cheful de dans, aşa că a urcat la etajul clubului. Din nefericire, mişcările sale mult prea energice au rupt balustrada de inox de care se ţinea. A căzut direct pe ringul de dans.
 
"Dacă era băut, vă daţi seama că nu s-a mai controlat. N-a mai avut control. Dansa, se zgâlţâia, se comporta anormal", a povestit Maria Oltean, administratorul clubului.

"Era inconştient, în comă profundă. Prin cădere de la înălţime, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut  închis ", a declarat dr. Aura Broască, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Martori au fost câţiva clienţi şi angajaţi care au sunat la 112. Alte trei persoane s-au ales cu răni uşoare, după au fost loviţi de balustradă.

"A fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, în vederea acordării îngrijirilor medicale, acesta fiind de urgenţă introdus în sala de operaţii", a precizat subinsp. Gelu Manolache, purtător de cuvânt la IPJ Constanţa.

Alte trei persoane au mai fost transporate la spital, cu politraumatisme minore, produse în urma căderii acelei bare. Anchetatorii iau acum în calcul şi varianta ca bara de inox să nu fi fost prinsă cum trebuie.

"Se va urmări cine se face vinovat de acest  eveniment neplăcut", a adăugat Gelu Manolache, purtător de cuvânt la IPJ Constanţa.

Între timp, administratorii clubului au reparat balustrada.

 


×
Subiecte în articol: cadere barbat eforie cearta
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close