Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat din Vrancea a fost omorât şi incendiat de nepotul său

Un bărbat din Vrancea a fost omorât şi incendiat de nepotul său

Un bărbat din Vrancea a fost omorât şi incendiat de nepotul său
Sursa foto: Foto: INTACT Images
13 Iun 2011   •   19:15

Un bărbat de 80 de ani din comuna Tulnici, Vrancea, a fost omorât în bătaie de nepotul său care, după ce l-a omorât, l-a lăsat în casă şi a dat foc clădirii. Nepotul a fost ajutat de un alt bărbat, proaspăt ieşit de la închisoare, conform Agerpres.

Mai exact, cei doi l-au bătut pe bătrân, au furat un polizor şi o drujbă, după care au dat foc casei, sperând că aşa vor şterge urmele. Bărbaţii au vândut polizorul şi drujba şi s-au dus să bea. Au băut până dimineaţă.

Anchetatorii spun că oamenii riscă acum închisoare între 15 şi 25 de ani sau chiar detenţie pe viaţă. De asemenea, conform anchetatorilor, există destule probe care îi încriminează pe cei doi.

"Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Aşteptăm concluziile medicului legist pentru a şti cu exactitate când a survenit decesul dar şi cauza morţii”, a precizat procurorul Florin Ţârlea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

×
Subiecte în articol: Vrancea omorat incendiat batran nepot drujba
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close