Antena 3 CNN Actualitate Un grup de turişti, luat "ostatic" la Cota 1400 de o ursoaică şi puii săi

Un grup de turişti, luat "ostatic" la Cota 1400 de o ursoaică şi puii săi

Un grup de turişti, luat "ostatic" la Cota 1400 de o ursoaică şi puii săi
de M.T.    |    30 Dec 2012   •   19:49

Întâlnire de groază la Cota 1400 pentru un grup de turişti care venise să-şi petreacă sărbătorile la munte. Oamenii au dat nas în nas cu o ursoaică şi puii ei, lângă Schitul Sfânta Ana din Sinaia.

Cuprinşi de spaimă, cei 15 oameni s-au refugiat în biserică în timp ce câinii, alarmaţi, încercau să alunge fiarele în pădure. 

Imaginile au fost surprinse cu telefonul mobil de unul dintre turiştii baricadaţi înăuntru. Coşmarul a luat sfârşit abia după 10 ore, când jandarmii au venit în zonă şi i-au dus pe turişti într-un loc sigur.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, maior Leonard Dragomirescu, citat de Mediafax, jandarmii montani au fost solicitaţi să intervină, duminică, în ajutorul unui grup format din aproximativ 20 de turişti care au urcat pe munte la Cota 1400 din Bucegi, unde au întâlnit o ursoaică cu doi pui.

Turiştii, între care şi cinci copii, urcaseră cu telecabina la Schitul Sfânta Ana, iar în apropierea schitului au întâlnit ursoaica. Oamenii au intrat în schit şi le-a fost teamă să mai iasă de acolo, sunând la jandarmi.

Jandarmii montani au intervenit şi au alungat din zonă ursoaica cu puii, iar turiştii au putut părăsi biserica.

Apariţia urşilor pe drumul care leagă staţiunea Sinaia de Cota 1400 din Masivul Bucegi nu mai este de mult timp ceva neobişnuit, urşii ieşind din pădure până la marginea drumului pentru a primi mâncare de la turişti.

Primăria Sinaia a anunţat că în această perioadă drumul care duce din staţiune la Cota 1400 este închis, iar turiştii care insistă să urce cu maşinile pe acest tronson se expun unor riscuri, autorităţile recomandându-le acestora să urce pe munte cu telegondola sau cu telecabina. 


×
Subiecte în articol: ursoaica Sinaia
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close