Antena 3 CNN Actualitate Un judecător cere anchetă la CSM: "Aşteptăm DNA să poposească şi pe la CSM"

Un judecător cere anchetă la CSM: "Aşteptăm DNA să poposească şi pe la CSM"

Un judecător cere anchetă la CSM: "Aşteptăm DNA să poposească şi pe la CSM"
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Feb 2014   •   21:04

O judecătoare de la Curtea de Apel Cluj cere DNA să facă o anchetă la Consiliul Superior al Magistraturii. Solicitarea vine după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ şi-au primit salariile de la CSM în perioada în care erau revocaţi din consiliu.

Judecătoarea Adina Lupea a postat o petiţie pe internet, în care reclamă că plata celor doi magistraţi nu se putea face decât prin fals, abuz în serviciu şi corupţie, în timp ce la conducerea CSM se afla Oana Schmidt Hăineală.

În petiţia online "Asteptăm DNA să poposească şi pe la CSM", judecatoarea Adina Lupea reclamă faptul că Alina Ghica şi Cristi Danilet au primit salarii de la Consiliul Superior al Magistraturii in cele 3 luni, cât au fost revocati functii. Judecătoarea de la Curtea de Apel Cluj scrie în petiţie că plata celor doi magistraţi din bani publici, fără să aibă vreo calitate, nu se putea face decât prin săvârşirea unor infractiuni de fals, abuz în serviciu şi coruptie.

Alina Ghica şi Cristi Danilet  au fost revocaţi din  CSM prin votul a 1.600 de judecători. Membri CSM au votat ca Ghica şi Danileţ să nu mai participe la şedinţe din 26 februarie 2013.

Cu toate acestea, cei doi magistrati s-au bucurat in continuare de drepturi până în luna mai. Luju.ro a scris şi că în acea perioada Alina Ghica a beneficiat de diurna de detaşare, iar Cristi Danilet a primit câte 600 de euro bani de chirie, diurnă de detaşare şi chiar şi-a decontat unele călătorii.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close