Antena 3 CNN Actualitate Ziua Unirii Principatelor Române: Se împlinesc 158 de ani de la Mica Unire

Ziua Unirii Principatelor Române: Se împlinesc 158 de ani de la Mica Unire

Ziua Unirii Principatelor Române: Se împlinesc 158 de ani de la Mica Unire
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    24 Ian 2017   •   10:48

ZIUA UNIRII. Se împlinesc 158 de ani de la unirea Principatelor, sau Mica Unire şi mii de oameni sunt aşteptaţi în capitala Moldovei să se prindă în horă.

Sute de bucureşteni au plecat marți dimineaţă cu Trenul Unirii, care îi va duce la Iaşi, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor.

ZIUA UNIRII. CFR Călători a pus la dispoziţia turiştilor care vor să ajungă azi la manifestările de la Iaşi un tren special, cu locuri pentru biciclete şi bilete tricolore.

La fel a fost şi locomotiva trenului care, cu această o cazie a purtat cele trei culori ale drapelului românesc.

ZIUA UNIRII. Trenul a plecat la ora 05.50 din Bucureşti şi va ajunge la Iaşi la 11.55.

La 24 ianuarie 2017 se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor Române sau „Unirea Mică”. Acest eveniment este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, după ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie/5 februarie, este ales și domn al Munteniei.

Țelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi de sărbătoare legală în urma unei propuneri legislative semnată de 106 parlamentari, aparținând mai multor partide politice, care a fost avizată favorabil la 18 martie 2014, de către Comisia pentru Cultură a Senatului.

 

×
Subiecte în articol: Ziua Unirii
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close