Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Cum afli dacă ţi-ai întâlnit jumătatea, cu Mihai Voropchievici: "Asta e o cale falsă către sufletul pereche"

Cum afli dacă ţi-ai întâlnit jumătatea, cu Mihai Voropchievici: "Asta e o cale falsă către sufletul pereche"

Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la Antena 3, indiciile care ne fac să ne dăm seama că ne-am întâlnit sufletul pereche.

Cum afli dacă ţi-ai întâlnit jumătatea, cu Mihai Voropchievici: "Asta e o cale falsă către sufletul pereche"
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    05 Sep 2022   •   12:34

"Prietenie multă, inimă ruptă. Nu merge nici plăcut, văzut şi luat. Că poate îţi pare rău mai tâziu că te-ai grăbit. Trebuie să-l cunoşti pe partener.

Unii se căsătoresc şi încep să trăiască împreună şi îşi acceptă unele neajunsuri. De aceea, noi spunem că pe vremea părinţilor noştri erau mai puţin divorţuri.

Oamenii asta făceau. Se descopereau pe parcurs. Nu stăteau 10 ani şi apoi se căsătoreau. În cei 10 ani, se erodează relaţia. Toate începuturile sunt în cei 10 ani.  Dacă de la 30 la 40 au fost împreună şi apoi după 40 se despart, foarte greu îşi mai găsesc.

Înainte erau nişte paradigme clare. Asta sunt nişte tipare. Înainte erau alte condiţii. Dacă voiai să o iei pe Marioară se puneau multe întrebări. Dacă era din familie bună şi tot aşa.

Oamenii aveau acea seriozitate cu ajutorul căreia puteau forma o familie. Tinerii din ziua de astăzi nu sunt pregătiţi. Nu mai ai timp să discerni lucrurile.

Băieţii îşi caută partenera după chipul şi temperamentul mamei. Este o cale falsă către sufletul pereche.

Este posibil ca sufletul pereche să nu-l găseşti niciodată. Contrariile se atrag, de obicei.

Toţi băieţii mai rebeli, vor iubite foarte cuminţi. A lor trebuie să fie după tipare. Să fie devreme acasă, să nu poarte decolteu sau să poarte fuste foarte scurte. Dacă e diferit de mine, mă duc după el.

Dacă tu ești prea bleg, trebuie să vină contrastul tău. Dacă se iau doi mototoli din ăștia, cheamă părinții să le facă și patul. Contrastele dintotdeauna se atrag.", a spus Mihai Voropchievici.

×
Subiecte în articol: Adevăruri ascunse Mihai Voropchievici
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close