În 1974, spionul KGB infiltrat în SUA Rudi Herrmann a respirat adânc și i-a cerut fiului său Peter să ia loc. „Am ceva să-ți spun”, i-a mărturisit el. Rudi se pregătea pentru această conversație de mai mulți ani şi repeta cuvintele în mintea sa. Urma să îi spună fiului său de 16 ani că tot ceea ce crede că știe despre familia lor era o minciună. The Guardian a stat de vorbă cu Peter Herrmann şi a aflat povestea de film a recrutării sale în KGB de propria familie care spiona de ani de zile în SUA şi Canada.
Rudi i-a explicat lui Peter că ceea ce urma să îi spună trebuia să rămână secret. Nu putea discuta cu prietenii săi și cu siguranță nu cu Michael, fratele său mai mic. Peter a dat din cap afirmativ, iar Rudi a început: "Eu nu sunt cine crezi tu că sunt. Nu sunt german și nu mă numesc Rudi. Sunt un ceh pe nume Dalibor Valoušek și lucrez pentru Uniunea Sovietică, pentru KGB". Misiunea sa ca spion era să lucreze pentru a aduce pacea în lume, i-a explicat lui Peter.
Ani de-a rândul îl auzise pe tatăl său criticând cultura americană și insistând ca el să nu-și piardă timpul cu activități care îi tulburau mintea, precum citirea benzilor desenate sau ascultarea muzicii rock. Totodată, Peter observase destule inegalități și nedreptăți din societatea americană cât să își dea seama că aceasta nu era paradisul pe care unii îl făceau să pară a fi. Chiar și așa, era sigur că rușii erau "băieții răi". Însă tatăl său nu era un tip rău, și lucra pentru ruși. Poate că nu erau chiar atât de răi până la urmă, gândea el.
„Mama știe?” l-a întrebat Peter pe tatăl său. „Și ea este agent KGB”, i-a răspuns Rudi.
„Ai fi dispus să devii ofițer de informații ca şi mine?”
După şocul iniţial al aflării veştii că face parte dintr-o familie de spioni ruşi, Peter a primit una dintre cele mai importante întrebari din viaţa lui. „Ai fi dispus să devii ofițer de informații ca și mine?”, l-a întrebat tatăl său. Deşi mărturiseşte că nu știa ce să gândească sau să spună, Peter îşi aduce aminte că a rămas aparent calm și a dat din cap afirmativ.
După conversație, Rudi le-a transmis cu entuziasm superiorilor săi că fiul său a fost de acord să devină spion. Moscova i-a răspuns că el și familia trebuiau să călătorească în Uniunea Sovietică pentru a oficializa intrarea lui Peter în KGB și pentru ca acesta să înceapă pregătirea pentru a deveni agent.
Mai bine de 50 de ani mai târziu de la acest moment, cel care a fost cândva cunoscut drept Peter Herrmann recunoaşte în faţa reporterului The Guardian că a spus povestea completă despre cum a fost recrutat în KGB doar de două ori: o dată soției sale, cu puțin timp înainte să se căsătorească, și o dată în seria de interviuri acordate ziarului britanic.
Când a ajuns la Moscova, Peter se simțea ca și cum ar fi pășit pe o altă planetă: nu existau panouri publicitare, bulevardele erau imense, iar numele străzilor erau de neînțeles. El povestește că i-a întâlnit pe bunicii pe care nu știa că îi are. Deși toți păreau prietenoși, mărturisește că întreaga experiență a fost apăsătoare.
La început, misiunile sale de spionaj au fost minimale. KGB-ul i-a ordonat să înceapă studiile la Universitatea McGill din Montreal, să fie atent la studenții cu simpatii politice de stânga și să-și folosească abilitățile nou dobândite pentru a pregăti rapoarte despre aceștia, pe care tatăl său să le trimită apoi la Moscova.
Ulterior, și-a primit numele de cod ca agent KGB: "Erbe", tradus din germană ca „Moștenitorul”.
Cum au devenit Rudi și Peter agenți dubli. Despărțirea de URSS
După câteva misiuni localizate în principal în mediul universitar, Peter i-a spus tatălui său că simte viața dublă pe care o duce este prea mult pentru el. La scurt timp, tatăl său Rudi i-a mărturisit că a fost filat de agenți FBI, care i-au propus să devină agent dublu și să spioneze pentru SUA. Acesta a acceptat, spre uimirea și consternarea soției sale, dar și a lui Peter. El povestește că tatăl său a luat o decizie rapidă, declarându-se gata să colaboreze cu FBI atât timp cât nu i se cerea să renunțe la convingerile sale marxiste sau să „ucidă pentru America”.
Peter a fost interogat pentru scurt timp, dar în cea mai mare parte, FBI-ul l-a lăsat să își continue misiunile, de data aceasta la Universitatea Georgetown din SUA. Se întâlnea însă o dată pe lună cu agenți FBI și CIA, și își amintește că întâlnirile cu aceștia erau uneori plăcute. Peter a fost protejat de tatăl său de o implicare mai profundă în spionaj. În comunicările sale permanente cu Moscova, el a inventat tot mai multe motive pentru care Peter nu se putea întoarce în Uniunea Sovietică pentru o pregătire suplimentară.
În 1979, FBI a decis să pună capăt misiunii familiei Herrmann în SUA și i-au spus lui Rudi că ar trebui să întrerupă orice contact cu Moscova și să se pregătească să dispară. Peter trebuia să facă același lucru, așa că a provocat o ceartă între el și femeia cu care se vedea de peste un an, pentru ca aceasta să nu îi simtă lipsa când urma să dispară.
FBI a mutat familia într-o casă sigură provizorie în Annapolis, Maryland. În martie 1980, Rudi a vorbit despre munca sa ca agent din spatele unui ecran întunecat și cu vocea deghizată în cadrul unei conferințe de presă organizate de FBI cu scopul era de a stânjeni la maximum KGB-ul. După conferința de presă, FBI a mutat din nou familia, de data aceasta pe coasta de vest. Familia Herrmann a devenit familia Holar, iar Peter a luat numele de Eliott. Avea 22 de ani.
Peter povestește că trecerea în programul de protecție a martorilor a fost ciudat de asemănătoare cu viața de imigrant ilegal: un nou început într-un oraș nou, cu un nume nou și cu povești credibile inventate despre copilărie și tinerețe, în cazul în care cineva devenea prea curios.
La scurt timp după ce a "dispărut", Peter, acum Elliot, și-a găsit un loc de muncă în domeniul IT și a început o viață nouă. Părinții săi au rămas comuniști devotați și au încercat să mute întreaga familie înapoi în Cehoslovacia în 1986, însă țara a refuzat să le acorde vizele necesare.
Dalibor Valoušek, alias Rudi Herrmann a murit în 2017 ca Boris Holar, la vârsta de 80 de ani.
Spioni ruși trimiși în SUA pentru a mima "visul american"
Tatăl lui Peter era ceea ce KGB numea un „ilegal”, și era parte a celui mai prestigios și secret program de spionaj al Moscovei. Agenția instruia cetățeni ai blocului sovietic timp de ani de zile, până când aceștia puteau să se dea drept occidentali în mod convingător, apoi îi trimitea în străinătate pentru misiuni care puteau dura zeci de ani. KGB l-a recrutat pe Rudi în 1955, când avea 26 de ani și era student în Praga. L-au trimis la Halle, în Germania de Est, pentru a urma cursuri intensive de limbă în vederea pregătirii unei misiuni îndelungate în străinătate, în cadrul căreia urma să se dea drept german.
El a primit identitatea lui Rudolf Herrmann, un soldat nazist care, în realitate, pierise în URSS în timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. După ce a început o poveste de dragoste cu profesoara sa de germană, KGB-ul a decis că cei doi ar putea fi trimiși în străinătate ca un cuplu. KGB începuse recent să trimită imigranți ilegali în perechi, în ideea era că cuplurile se puteau supraveghea și ajuta reciproc pentru a depăși eventualele crize, scrie The Guardian.
La sfârșitul anului 1957, Rudi, Inge și fiul lor nou-născut, Peter, au trecut în Germania de Vest, unde s-au dat drept est-germani anticomuniști hotărâți să înceapă o viață nouă. În scurt timp, au obținut pașapoarte vest-germane, iar în februarie 1962 familia a plecat în Canada. S-au stabilit într-o suburbie a orașului Toronto și au cumpărat un magazin de delicatese germane aproape de sediul Canadian Broadcasting Corporation (CBC), unde Rudi s-a angajat ca tehnician de sunet.
Copiii, o dilemă pentru "ilegali"
Copiii au reprezentat întotdeauna creat o dilemă pentru "ilegali" pentru că a le spune adevărul însemna asumarea unui risc operațional enorm. Ce se întâmpla dacă spuneau ceva prietenilor sau profesorilor? Adesea, "ilegalii" își dezvăluiau identitatea copiilor abia după ce aceștia se întorceau în URSS, la sfârșitul misiunii lor.
Însă Rudi a avut o idee mai radicală. Voia să îi dezvăluie lui Peter că el și mama sa au lucrat pentru KGB și să îl instruiască pentru a le continua munca. Rudi a crezut că transformarea fiului său într-un "ilegal" de a doua generație l-ar salva pe Peter de la a deveni un capitalist american get-beget și ar oferi KGB-ului un nou tip de agent, cu o educație americană reală, care ar putea trece mai ușor de eventuale controale de securitate.
Familia Herrmann devenise o familie canadiană model, iar în 1967 au devenit cetățeni naturalizați. La scurt timp, au primit un mesaj radio de la KGB cu noi ordine: să facă toate pregătirile necesare pentru a se muta în SUA. S-au stabilit în Hartsdale, la o oră de mers cu trenul de New York. Peter nu știa că tatăl său alesese casa având în vedere anumite criterii: era înconjurată de copaci înalți pe toate laturile, cu excepția estului, de unde ajungeau mesajele radio.
După ce s-au mutat, Rudi s-a împrietenit cu angajații de la compania IBM, unde a început să realizeze filme de instruire și de vânzări, precum și scurtmetraje. Accesoriile vieții sale spion erau ținute sub cheie într-un birou la etaj, departe de ochii oaspeților și ai celor doi fii ai săi. O dată pe săptămână, își scotea radioul și decoda un mesaj de la Moscova.
Pentru "ilegali", întâlnirile în persoană cu șefii lor din KGB erau rare și aveau loc, de obicei, în țări terțe, pentru a reduce riscul să fie descoperiți de FBI. La una dintre aceste întâlniri, la Paris, Rudi a fost informat că misiunea sa va fi să-i supravegheze progresiști și să încerce să pătrundă în Institutul Hudson, un think-tank conservator despre care KGB credea că este un paravan al guvernului american. Rudi a reclamat o problemă majoră cu acest plan: el era un cameraman independent, fără studii și cu puține scuze pentru a se infiltra într-un think-tank. Agentul KGB a ridicat însă din umeri și i-a spus că "trebuie să facă tot posibilul".
Soarta "ilegalilor"
Misiunea foarte riscantă pe care a primit-o Rudi reflectă natura schimbătoare a celui mai valoros program de spionaj al KGB. În anii '20 și '30, "ilegalii" treceau granițele și schimbau pașapoartele după bunul plac, preluând frecvent noi identități, însă în anii '60, programul a devenit mai bine structurat, cu misiuni mult mai lungi. Devenise mai greu să creezi identități false credibile. Totodată, Războiul Rece a determinat țări precum SUA să își pună la punct sisteme mult mai vigilente de contrainformații.
Mulți "ilegali" au cedat sub presiunea misiunilor lor: unii au dezertat, în timp ce alții au avut căderi nervoase sau au fost retrași în dizgrație. Rudi a fost una dintre poveștile de succes, însă acesta era frustrat de șefii săi și se întreba dacă va reuși vreodată să pătrundă în cercurile guvernamentale, având în vedere lipsa sa de calificări reale în Occident. Planul lui Rudi de a-și recruta propriul fiu ca agent a apărut în acea perioadă de presiune deosebită, potrivit The Guardian.
Povestea familiei Herrmann este similară cu cea a lui Artem Dultsev și a Annei Dultseva, agenți ruși sub acoperire în Slovenia, care au fost arestați pentru spionaj în 2022. Cei doi copii ai cuplului au aflat că sunt ruși abia în timpul unui zbor spre Moscova, în urma unui schimb de prizonieri între Rusia și țările occidentale, în august 2024.
Ştiri video recomandate
