Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Perechi de zodii care nu se suportă, horoscop cu Mihai Voropchievici. Racii şi Berbecii nu pot fi nici măcar prieteni

Perechi de zodii care nu se suportă, horoscop cu Mihai Voropchievici. Racii şi Berbecii nu pot fi nici măcar prieteni

Sunt nativi zodiacali care atunci când se întâlnesc ies scântei. Numerologul Mihai Voropchievici a explicat în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, care sunt perechile de zodii care nu se suportă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Noi 2023   •   19:30

Sunt patru perechi de zodii care nu se suportă, indiferent că sunt rude sau colegi la locul de muncă, între ele vor ieși mereu scântei și nu vor reuși niciodată să se aprecieze sau să colaboreze.

Prima pereche este Berbecul și Racul, a doua - Taurul cu Leul, a treia - Săgetătorul cu Peștii, iar ultima - Scorpionul cu Vărsătorul.

În general, perechile astea nu se vor înțelege niciodată. Nu e posibilă o legătură afectivă sau pasională între ele, deoarece nu se suportă nici mărcar la locul de muncă, ca simpli colegi. 

Sunt caractere diferite și datorită acestui fapt vor intra în conflict extraordinar de repede. Sunt zodiile care vor genera mereu scandal în jurul lor și care vor căuta să se înlăture una pe cealaltă.

Cu atât mai urâte vor fi relațiile dintre ele, dacă ajung să facă parte din aceeași familie prin căsătoria rudelor.

Perechea zodiacală Berbec - Rac

Berbecul e dinamic, iute, repezit și pragmatic. N-o să se poată înțelege niciodată cu Racul care e domol, răbdător și paşnic. Berbecul stârnește furtuni în jurul lui, e tot timpul irascibil, nervos, încearcă să preia puterea și să facă lucrurile numai cum vrea.

În schimb, Racul nu suportă pe nimeni să-i sufle în ciorbă și nici nu suportă o atmosferă tensionată acasă din cauza Berbecului. O relație de dragoste e total imposibilă între ei, pentru că se va sfârși cu lacrimi și cu ură. În final, nici măcar o relație amicală nu este posibilă, pentru că sunt firi opuse pe toate direcțiile.

Există totuși niște afinități când există diferențe de vârstă între ei și au grade de rudenie.

Perechea zodiacală Taur - Leu

Două firi puternice, egoiste, ambițioase, se vor ciocni de îndată ce se întâlnesc. Puțin probabil să existe vreodată o atracție erotică și sentimentală reală între un Taur și un Leu. Cei doi nativi vor fi amândoi pe post de conducători. Își mențin cu tărie principiile, ideile și sar imediat scântei între ei, dacă apare o contradicție de păreri.

Sunt ambițioși, le place puterea, le plac banii, le place luxul, dar fiecare dintre ei are alte mijloace de a-și atinge obiectivele în viață. Taurul va profita din plin de cei din jur, în timp ce Leul va trage singur și nu va cere nimic nimănui. Unul e un profitor și celălalt un individualist care muncește și câștigă numai pe forța lui.

Leul nu va suporta niciodată caracterul Tarului care va încerca să profite de el, iar Taurul nu o să suporte abilitatea născută a Leului de a prelua puterea în pofida tuturor. Adică, practic, nu i-ar permite Taurului să dețină el supremația.

Perechea zodiacală Săgetător - Peşti

Între aceste două zodii nu există niciun fel de compatibilitate. Mai mult decât atât, când un Săgetător se împiedică de un nativ din zodia Pești ajunge să explodeze și asta conduce la ură.

Sunt două personalități distincte, au direcții opuse în viață, visuri și dorințe complet diferite și nu vor găsi niciodată nimic în comun între ei. Ba chiar se vor tachina, se vor ataca unul pe celălalt, dacă sunt colegi de birou sau, pur și simplu, rude.

O relație de dragoste este aproape imposibilă, chiar dacă se spune că Peștii sunt compatibili în dragoste cu absolut toate zodiile.

Săgetătorul e ambițios, e inteligent, dar câteodată haotic și iresponsabil. În schimb, nativul Pești nu se poate lăuda nici el că este prea organizat, dar este un familist convins. Respectă valorile tradiționale și disprețuiește pe oricine care nu e atașat de familie.

Perechea zodiacală Scorpion - Vărsător

Vărsătorul, cum se știe, e o cartă deschisă, el nu are niciodată nimic de ascuns, bun sa rău. Cine-l iubește trebuie să-l accepte așa cum e. În schimb, Scorpionul face tot posibilul să-și ascundă sentimentele, dorințele și ambițiile.

Nativul Scorpion consideră că viața lui nu trebuie să fie o carte pusă la dispoziția tuturor. Nu toată lumea are acces să citească cartea Scorpionului. El poate să aibă doi sau trei prieteni, poate chiar niciunul câteodată. Și este genul de om care se bazează, ca și Leul, doar pe propriile forțe.

La polul opus, Vărsătorul are 100 de prieteni sau așa îi consideră el, are o viață specială, haotică. Adoră distracțiile, se îndrăgostește de două ori pe an, de multe ori și de două ori pe lună. Trăiește totul din plin, cu un soi de naivitate simpatică. De ce? Pentru că el nu vrea să intre niciodată în conflict cu ceilalți din jur.

În schimb, cu Scorpionul va fi mereu în conflict. Pentru că nu se înțeleg și nu se suportă și nu vor colabora niciodată, nici ca simpli colegi.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close