Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Gabriela Firea: Și în Senat voi fi vocea oamenilor

Gabriela Firea: Și în Senat voi fi vocea oamenilor

Gabriela Firea, despre candidatura la Senat: “Așa cum la Primăria Capitalei am fost sprijinul oamenilor și al bucureștenilor, așa și în Senat, alături de colegii mei, voi fi vocea oamenilor. Împreună vom contribui ca în Parlament să se propună și să se voteze numai legi favorabile românilor."

Gabriela Firea: Și în Senat voi fi vocea oamenilor
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    06 Noi 2020   •   13:30

"Votați cu încredere lista noastră de la Senat și de la Camera Deputaților", a fost îndemnul Gabrielei Firea, într-o conferință de presă susținută la sediul PSD vineri, odată cu startul campaniei electorale PSD pentru alegerile parlamentare.

"Echipa noastră este formată din oameni responsabili, din profesioniști a cărora carieră nu poate fi contestată. De asemenea, din oameni foarte bine pregătiți în aproape toate domeniile de activitate." a declarat fostul Primar al Capitalei

Aceasta a mulțumit “medicilor de suflet”,  doctorii Alexandru Rafila și Adrian Streinu Cercel, pentru prezența pe listele PSD de candidați la alegerile parlamentare,

“Nu sunt doar doctori sau doar profesori (…) au salvat foarte multe vieți în carierele lor și în continuare și în această perioada au venit cu soluții concrete, cu soluții europene, pentru a limita răspândirea coronaviusului.

Din păcate ei nu au fost ascultați atunci când era momentul să fie solicitați pentru a veni cu cele mai bune idei care să fie transpuse în acte dsi documente guvernamentale."

Gabriela Firea: Ne pasă de semeni

"Votați cu încredere lista noastră de la Senat și de la Camera Deputaților", a fost îndemnul Gabrielei Firea

Aceasta si-a depus candidatura pe 21 Octombrie, pentru a deveni senator de București în Parlamentul României.

"Azi îmi depun candidatura pentru a deveni senator de București, în Parlamentul României. Voi continua, astfel, munca depusā 4 ani la Primăria Capitalei, în sprijinul oamenilor de care am fost si voi fi profund atașatā.

Nu mā opresc aici. Voi lupta neobosit pentru orașul nostru, pentru țara noastră. Cred că nu conteazā unde te afli și ce loc ocupi, ci doar ceea ce faci concret pentru semenii tāi”, a scris atunci Gabriela Firea pe Facebook.

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close