Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, joi, că instituţia sa face demersuri pentru amenajarea unui parc în cartierul Simileasca, locuit prepoderent de comunitatea de romi, în condiţiile în care din lipsa unui loc adecvat de întâlnire pentru tineri, cimitirul din zonă a devenit un spaţiu de recreere pentru aceştia.
La Primăria Municipiului Buzău a avut loc, joi, întâlnirea Grupului de Lucru Local privind incluziunea cetăţenilor de etnie romă. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai administraţiei publice locale, organizaţiilor neguvernamentale şi lideri ai comunităţii rome, discuţiile fiind purtate pe marginea principalelor probleme cu care se confruntă cetăţenii români aparţinând minorităţii rome la nivel local şi măsurile pe care autorităţile le-ar putea lua în scopul accesului la educaţie şi muncă, la servicii medicale şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai.
„Avem ca şi prim obiectiv partea de locuire a membrilor comunităţii. Ca şi o direcţie de acţiune am considerat asigurarea accesului echitabil la apă, canal, iluminat, energie electrică, pentru că suntem în 2026 şi trebuie să recunoaştem că sunt case care nu sunt racordate la energie electrică sau la apă. Consider că este un lucru foarte important ca ei să aibă condiţii minime de trai. Pe partea de petrecere a timpului liber, să avem şi noi un parc în comunitatea de romi din Simileasca”, a menţionat expertul local pentru problemele romilor, Andreea Elena Turcan.
Primar: „Nu se poate aşa ceva, a ajuns cimitirul spaţiu de recreere”
Potrivit conducerii administraţie locale, se fac eforturi pentru sprijinirea comunităţii romilor în ceea ce priveşte accesul la educaţie. O problemă ar fi pentru comunitatea de romi din cartierul Simileasca lipsa unui spaţiu adecvat de recreere.
„Ţin foarte mult să putem reduce absenteismul. Investiţia cea mai mare care se poate face într-o familie este un copil, iar investiţia cea mai mare în acel copil este investiţia în educaţie. Oamenii care nu au reuşit până la 18 ani să termine şcoala şi sunt, eu ştiu, mai mult analfabeţi, să facem eforturi să-i pregătim (...)
Avem deja autorizaţia de construire, vom amenaja un parc, în primăvara asta vom avea un parc acolo şi avem în vedere ce spaţii mai sunt, chiar private, dacă putem face expropriere în altă zonă a cartierului Simileasca, pentru că înţeleg că tinerii de acolo nu au un loc şi se întâlnesc în cimitir. Nu se poate aşa ceva, a ajuns cimitirul spaţiu de recreere”, a declarat primarul Constantin Toma.
Ajutoare pentru familiile de romi „nu numai de sărbători, ci şi în restul timpului”
De altfel, administraţia locală a anunţat că se va implica în sprijinirea familiilor de romi, prin implementarea unor programe sociale, culturale şi de sănătate.
„Din punct de vedere social, ne-am gândit la un pachet de măsuri şi de ajutor pe care îl vom oferi familiilor identificate, nu numai de sărbători, ci şi în restul timpului. Vom fi aproape şi alături printr-un sprijin atât psihologic şi emoţional, cât şi printr-un mediator care să-i încurajeze să urmeze cursurile şi să meargă la şcoală, pentru că este foarte important acest lucru.
Din punct de vedere al campaniilor de sănătate, am început să desfăşurăm, vor urma activităţi pe parte de dependenţă, de adicţii, pentru că, din păcate, tineri atât din şcoli, licee, de la nivelul municipiului, cât şi din comunitatea romă se confruntă cu adicţii, că vorbim de fumat, de alcool sau de droguri. Din păcate, este un factor pe care noi încercăm să-l stopăm sau să îl diminuăm la maximum”, a adăugat viceprimarul municipiului Buzău, Oana Gheorghiu.
Grupul de lucru va lucra la actualizarea şi definitivarea Planului local de măsuri pentru perioada 2026-2027, document care vizează implementarea, la nivel local, a prevederilor Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027.
Planul de măsuri cuprinde, între altele, identificarea gospodăriilor rome neracordate la utilităţi, reducerea absenteismului şcolar, medierea pe piaţa muncii, reducerea riscului de îmbolnăviri sau creşterea accesului la serviciile medicale.