Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, desfășurată sub tema "Dincolo de limite", a adus în prim-plan sportivii români care demonstrează că performanța nu are bariere, indiferent de provocări. Evenimentul a celebrat excelența, curajul și determinarea celor care transformă limitele în motivație și reușită. Gala a inspirat generațiile viitoare și a oferit recunoașterea meritată sportului paralimpic din România.
Organizată pentru prima dată în România, Gala Sportului Paralimpic a marcat un moment important pentru recunoașterea sportivilor care, prin curaj și dedicare, redefiniesc ideea de performanță îndiferent de greutăţi.
Carol- Eduard Novak - preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic: Este un eveniment foarte special pentru sportul paralimpic românesc. Pot să spun că este un start al sportului. În afară de faptul că recunoaștem meritele sportive, celebrăm excelența sportivă a acestor cmpioni minunați. Ne dorim să promvăm întregii țări faptul că sportivii paralimpici sunt adevărați campioni.
Andrew Parsons - preşedintele Comitetului Paralimpic Internaţional: Cred că este o oportunitate incredibilă de a recunoaște meritele sportivilor paralimpici. Prima gală națională a sportului paralimpic din România reprezintă un pas important înainte, oferind o modalitate nouă de a evidenția realizările acestor sportivi și de a le aduce în atenția unui public mai larg.
Desfășurată sub conceptul "Dincolo de limite", Gala a adus în prim-plan o perspectivă care merge dincolo de medalii și clasamente, arătând că adevărata performanță vorbește despre curaj, demnitate și șansa fiecăruia de a străluci.
Carol- Eduard Novak - preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic: Sportul paralimpic este mai mult decât sport. Mereu sportivul paralimpic înainte să ajungă la un antrenament trebuie să treacă peste câteva obstacole importante: să iasă din casă, cum ajunge la baza sportivă, dacă baza este accesibilă. Dacă reușește să învingă toate acestea, începe antrenamentul fizic.
Andrew Parsons - preşedintele Comitetului Paralimpic Internaţional: Sportivii paralimpici sunt la fel ca oricare alți sportivi - se antrenează la fel de mult, uneori chiar mai mult, adesea în condiții mai dificile. Este important să înțelegem că aceștia sunt sportivi de nivel înalt, iar evenimente precum acesta ajută la transmiterea acestui mesaj către public.
Printre cele 10 premii acordate la gală s-au numărat "Speranța Paralimpică a Anului" și trofeul "Sportivul Special Olympics al anului", recunoscând efortul, curajul și impactul sportivilor în comunitate.
Darius Dumitru - sportiv paralimpic înot: Acest trofeu reprezintă o apreciere a muncii pe care o depun zilnic la capacitate maximă.
Gala Sportului Paralimpic a devenit un moment esențial pentru recunoașterea și celebrarea performanței, curajului și dedicării sportivilor, inspirând întreaga țară și deschizând drumul pentru generațiile viitoare.