Europa încă finanțează mașinăria de război a lui Putin. Expert: „Ungaria și Slovacia blochează decuplarea de gazul rusesc”
Publicat acum 5 ore si 49 minute
Un bărbat s-a dus la doctor crezând că a fost mușcat de o insectă, însă a ajuns să rămână aproape orb.
David Histon, în vârstă de 66 de ani, a observat că avea o pată roșie pe nas și credea că o insectă e de vină, dar pata respectivă a început să se mărească tot mai mult.
Bărbatul a aflat că suferea, de fapt, de cancer de piele, potrivit Mirror.
„Aproape toată viața mea am fost grădinar, iar când am văzut pata roșie pe nas, m-am gândit că ar putea fi o mușcătură de insectă. Mi-am dat cu puțină cremă și gata. Acum realizez că nu trebuia să fac asta. Doctorii mi-au spus că dacă mai așteptam, cancerul s-ar fi răspândit până la creier. Știam că dacă îmi vor scoate ochiul, voi putea trăi, așa că am făcut-o”, a spus David.