Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cu o ambulanță aflată în misiune, între Botoșani și Iași. Autosanitara transporta un pacient la spital

Accident cu o ambulanță aflată în misiune, între Botoșani și Iași. Autosanitara transporta un pacient la spital

O autosanitară a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani a fost implicat într-un accident rutier pe drumul ce leagă județele Botoșani de Iași. Ambulanța transporta un pacient în regim de urgență.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în zona localității Plugari. O ambulanță cu asistent de la Botoșani transporta un pacient în regim de urgență la un spital din centrul universitar. 

În localitatea Plugari, însă, echipajul medical a fost nevoit să își oprească misiunea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Din primele cercetări ale polițiștilor ajunși la fața locului, se pare că un autoturism Volkswagen Passat a ieșit de pe un drum secundar și nu a acordat prioritate de trecere autosanitarei aflate în misiune. 

În urma impactului violent ambulanța a fost avariată în partea din față, în timp ce autoturismul Volkswagen a fost lovit în partea din stânga spate și rotit la 180 de grade pe șosea.

Din fericire nu au fost înregistrate victime, însă autosanitara nu și-a mai putut continua drumul către Iași cu pacientul aflat pe targă.

Un alt echipaj medical de la Botoșani a fost trimis în localitatea Plugari de unde a preluat pacientul și a continuat drumul către spitalul universitar. 

Autosanitara avariată a fost preluată de la fața locului pe o platformă SOS Savencu și transportată la un service din Botoșani pentru a fi evaluate pagubele.

Subiecte în articol: ambulanta accident Botoșani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte