Antena 3 CNN Externe Acord istoric între SUA și Rusia

Acord istoric între SUA și Rusia

Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA, John Kerry, au convenit joi, într-o discuţie prin telefon, ca experţii să perfecteze în viitorul apropiat problema privind retragerea combatanţilor din Alep, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe rus, informează TASS şi Reuters. 

Ministerul rus a amintit că în dimineaţa zilei de 8 decembrie, în marja reuniunii ministeriale a OSCE de la Hamburg, Germania, în vederea continuării contactelor care au avut loc cu o zi înainte, a avut loc o întrevedere între Lavrov şi Kerry. 

'În seara aceleiaşi zile, între Serghei Lavrov şi John Kerry a avut loc o discuţie telefonică. Miniştrii de externe rus şi american au continuat discuţia pe marginea reglementării conflictului din Siria, inclusiv a căilor de normalizare a situaţiei în cartierele estice din Alep', se spune într-un comunicat al diplomaţiei ruse. 

'Dat fiind deschiderea părţii americane de a sprijini retragerea combatanţilor din Alep, s-a stabilit ca în viitorul apropiat să fie dezbătute la obiect detaliile practice ale acestui proces la nivel de experţi', a subliniat MAE rus. 

Totodată, în marja reuniunii ministeriale a OSCE, Lavrov a anunţat că militari şi diplomaţi ai Federaţiei Ruse şi SUA se vor întâlni la 10 decembrie la Geneva, pentru a discuta situaţia din Alep. 

Ministrul de externe rus a dat asigurări că acţiunile militare din Alep au fost suspendate pentru retragerea coloanei de locuitori paşnici. 'Astăzi, acţiunile militare active ale armatei siriene în zona estică a oraşului Alep au fost suspendate, pentru că are loc o nouă şi cea mai mare operaţiune pentru retragerea locuitorilor paşnici care doresc să plece de acolo. O coloană de circa 8.000 de oameni. Aceasta este o operaţiune colosală, iar traseul pentru această coloană este de circa 5 kilometri', a precizat Lavrov. 

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse a declarat, în marja aceleiaşi reuniuni, că nu există deocamdată o abordare comună în ceea ce priveşte o foaie de parcurs pentru reglementarea situaţiei din Donbas. 'Deocamdată nu se constată o abordare comună, chiar dacă o avansare înceapă, cu paşi de melc, are totuşi loc', a adăugat ministrul de externe rus.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu) 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Siria razboi in siria acord Alep SUA Rusia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România