Antena 3 CNN Actualitate Întârziere de patru ore pentru zborul Cluj - Luton, după o amenințare falsă cu bombă

Întârziere de patru ore pentru zborul Cluj - Luton, după o amenințare falsă cu bombă

În această dimineață, o persoană a semnalat telefonic la Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj o amenințare cu bombă pentru zborul companiei aeriene Wizz Air, care urma să efectueze o cursă pe ruta Cluj -Napoca – Luton.

de Cosmin Criste    |   

La bordul avionului care urma să decoleze la ora 6:15 se aflau 149 de pasageri și echipajul de cabină.

A fost activat imediat planul de urgență și au fost puse în aplicare procedurile specifice în cazul unei amenințări de securitate, fiind alertate toate instituțiile competente.  

Pasagerii au fost debarcați în siguranță și s-a trecut la aplicarea procedurilor de verificare a aeronavei și a pasagerilor.

În urma verificărilor, nu au fost descoperite indicii care să constituie o amenințare la securitatea și siguranța pasagerilor.

Citește și: Numărul zborurilor anulate, tot mai mare. Situație disperată pe aeroporturi

Oamenii au fost reîmbarcați, iar aeronava a decolat în siguranță, la ora 9:54, cu o întârziere de aproximativ 3 ore și jumătate.     
 

Subiecte în articol: aeroport Cluj Cluj amenintare cu bomba
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România