La 40 de ani după dezastrul nuclear de la Cernobîl, Rusia se confruntă cu o nouă problemă, iar reacția Moscovei este asemănătoarea cu cea a URSS-ului de atunci. Cazul unei femei din Siberia, care ar fi murit de ciumă pulmonară, a declanșat o serie de reacții contradictorii din partea autorităților din Rusia, exact ca în 1986, atunci când sovieticii au încercat să ascundă dezastrul nuclear, iar lumea a aflat adevărul doar după ce suedezii au detectat, accidental, materialul radioactiv eliberat, scrie Newsweek.
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se aseamănă criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
În dimineața zilei de 28 aprilie 1986, alarmele de la centrala nucleară Forsmark din Suedia au luat-o razna. Detectoarele de radiații ale instalației au constatat că muncitorii de la centrală fuseseră contaminați, iar oficialii au început să intre în panică, crezând că urmează să aibă loc un dezastru nuclear major.
Ei aveau dreptate, se desfășura un dezastru. Doar că nu în Forsmark, ci la aproape 1.100 de kilometri distanță, unde Reactorul 4 de la Cernobîl, în Ucraina, pe atunci o republică socialistă sovietică, arunca materiale radioactive în aer, la două zile după ce exploziile au expus miezul reactorului și au declanșat o topire a nucleului.
Nimeni dincolo de Cortina de Fier nu știa, pentru că Moscova a încercat să mușamalizeze situația. Abia după ce suedezii și-au dat seama că reactoarele lor nucleare erau sigure și că acea contaminare radioactivă provenea din străinătate, jocul s-a încheiat, iar URSS a fost forțată să dezvăluie lumii dezastrul.
Acum, 40 de ani mai târziu, Moscova se confruntă cu o altă problemă majoră, ceva ce ar putea fi, probabil, mai terifiant decât topirea unui reactor nuclear: un caz suspect de ciumă pneumonică. Rapoartele care vin din Siberia descriu moartea unei femei care lucra cu bacterii mortale la o unitate implicată în cercetarea securității biologice și a contracarării bioteroriste, o carantină spitalicească și măsuri extraordinare de sănătate publică.
Organismul de sănătate publică din Rusia, Rospotrebnadzor, insistă că nu a existat niciun accident de laborator și nicio epidemie de ciumă. Însă Moscova a oferit puține dovezi pentru ca cineva din afara granițelor Rusiei să poată stabili acest lucru.
Cum a început tot
Totul a început pe 25 septembrie, când cercetătoarea Daria Șipilova ar fi spart un tub care conținea Yersinia pestis, denumirea științifică pentru bacteria care provoacă ciuma, potrivit mai multor relatări din presa rusă.
Institutul de Cercetare Anti-Ciumă din Irkuțk nu este un laborator obișnuit. Este un centru federal de cercetare subordonat Rospotrebnadzor care, încă din anii 1930, a efectuat cercetări asupra ciumei și a altor boli infecțioase și este implicat în cercetări privind securitatea biologică pentru a preveni bioterorismul. Un document publicat pe site-ul institutului, din noiembrie 2022, dezvăluie că bacteria a fost una dintre numeroșii agenți patogeni care au făcut obiectul unor cercetări active.
Șipilova ar fi început să prezinte simptome de pneumonie și a fost internată la Spitalul Raional din orașul Shelekhov, lângă Irkuțk, pe 29 septembrie. Pe 1 octombrie, secția de internare a spitalului a fost pusă în carantină, iar pe 2 octombrie, femeia a murit.
Asta este tot ce se știe momentan, sau cel puțin ceea ce se crede că știm, pe baza tuturor relatărilor disponibile din presa rusă. Însă autoritățile ruse oferă relatări contradictorii despre lanțul evenimentelor, refuzând în același timp să publice informații detaliate despre ce s-a întâmplat cu adevărat în Irkuțk.
O declarație oficială a Rospotrebnadzor, difuzată de presa de stat rusă, contestă versiunea evenimentelor. Aceasta precizează că o angajată a institutului a fost diagnosticată cu „pneumonie de etiologie nedeterminată” și că o comisie de specialitate care investighează respectarea normelor de securitate biologică nu a găsit „situații de urgență care să implice microorganisme patogene” în laboratorul ei.
O a doua comisie trimisă de șefa sănătății publice din Rusia, Anna Popova, a ajuns la aceeași concluzie, dar agenția nu a publicat detalii sau dovezi care să susțină această concluzie până acum.
Între timp, declarațiile altor oficiali ruși nu au făcut decât să întunece și mai mult situația.
Guvernatorul orașului Irkuțk, Igor Kobzev, a declarat că autoritățile investighează un caz suspect de „infecție deosebit de periculoasă”, dar nu a oferit niciun diagnostic, în timp ce Alexei Țidenov, guvernatorul provinciei vecine Buriatia, a publicat o postare prin intermediul serviciului de mesagerie MAX din Rusia, în care a făcut referire la o femeie care murise „de ciumă”.
Postarea a fost editată ulterior pentru a spune că a murit de „posibilă” ciumă. Apoi, oficialii orașului Baikalsk din regiunea Irkuțk au publicat o notificare pe Telegram, sfătuindu-i pe locuitori să nu călătorească la Șelehov, din cauza unor rapoarte despre ciumă.
Avertismentul respectiv a fost ulterior șters.
Indiferent ce s-a întâmplat în Irkuțk, sistemul lui Putin nu se comportă cum ar trebui.
Distrugerea poveștii
Lumea a aflat despre Cernobîl doar pentru că sovieticii au fost trădați de vânt. Autoritățile sovietice aveau control aproape total asupra mass-media și a rețelelor de informații, în timp ce KGB-ul restricționa conexiunile telefonice internaționale și monitoriza corespondența trimisă imediat ce explozia a fost raportată.
Dacă suedezii nu descopereau întâmplător accidentul, ar fi putut dura săptămâni sau chiar luni până când dezastrul să fie dezvăluit de agenții de informații, a sateliților spion sau a disidenților îngroziți.
Dezastrul nucler de la Cernobîl a ucis peste 30 de muncitori și personal de intervenție în caz de urgență, a forțat sute de mii de oameni să-și părăsească locuințele și a provocat o creștere a numărului de cazuri de cancer tiroidian.
Această lume a controlului total nu mai există. Serviciul de securitate FSB din Rusia și autoritatea de reglementare a comunicațiilor de stat, Roskomnadzor, mențin în continuare un control extins asupra ecosistemului digital național. Astăzi, acestea pot limita rețelele de internet mobil, pot reduce utilizarea VPN-urilor și pot degrada platformele de socializare pentru a încetini transmiterea informațiilor. Dar nu pot recrea monopolul informațional sovietic.
Hiperconectivitatea a schimbat echilibrul. După cum s-a dovedit în Irkuțk, Buriatia și Baikalsk, o postare distribuită de un oficial local poate fi înregistrată în arhiva internetului înainte de a fi ștearsă sau modificată.
Oamenii pot împărtăși ceea ce experimentează și văd în timp real. Acest lucru supune conturile oficiale unui control mult mai rapid și, în special în cazul unor posibile catastrofe de sănătate publică, oferă comunităților și guvernelor timp să se pregătească pentru ce e mai rău înainte ca imaginea completă să fie clară.
Ministerul Sănătății din Kazahstan a declarat că monitorizează deja Irkuțk, efectuează controale sanitare de carantină la frontiere și evaluează riscul ca o boală infecțioasă să poată fi importată. De asemenea, Kârgâzstanul a plasat toate punctele de control sanitar la frontieră în stare de alertă sporită. Niciun guvern nu susține că Rusia are un focar de ciumă, dar ambele iau măsuri de precauție.
Și Washingtonul este foarte atent. Departamentul de Stat a spus că monitorizează cazul suspect alături de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și a cerut în mod oficial Rusiei să „împartășească rapid și deschis informații precise”.
Însă guvernele nu ar trebui să fie nevoite să evalueze o amenințare biologică potențial catastrofală punând cap la cap rapoarte din mass-media, analizând declarații contradictorii ale politicienilor ruși și arhivând avertismentele publice înainte ca cineva să le șteargă.
Dacă nu a existat niciun accident de laborator și nicio infecție cu ciumă, Rospotrebnadzor ar trebui să poată demonstra acest lucru. Dacă încă nu sunt siguri, ar trebui să spună acest lucru.
Există un exemplu mult mai recent decât Cernobîl despre ce se poate întâmpla atunci când dorința autorităților de a controla mesajul se ciocnește cu obligația lor de a proteja publicul: pandemia de Covid-19
„Sinceritatea este cea mai bună politică”
Este posibil ca virusul Covid-19 să fi circulat în China încă din noiembrie 2019, iar până în decembrie, medicii chinezi își avertizau colegii despre o boală asemănătoare SARS. Răspunsul autorităților nu a fost deloc adecvat.
Pe 31 decembrie, oficialii din Wuhan au recunoscut 27 de cazuri de pneumonie virală inexplicabilă, dar au declarat că nu a existat „o transmitere evidentă de la om la om” și nicio infecție în rândul lucrătorilor medicali.
A doua zi, poliția din Wuhan a început să investigheze persoane suspectate că răspândesc „zvonuri” despre o epidemie virală. Printre acestea s-a numărat și Li Wenliang, care a distribuit unui grup de colegi, prin intermediul aplicației de mesagerie chineze WeChat, un raport despre o epidemie de infecție virală, care a fost ulterior dezvăluit publicului.
Poliția i-a acordat un avertisment oficial și l-a trimis înapoi la muncă. O lună mai târziu, Wenliang a murit, iar lumea trebuia să se confrunte cu o nouă pandemie.
Aceasta nu sugerează că evenimentele care se desfășoară în umbră vor declanșa a doua pandemie a deceniului. Încă nu există dovezi publice că Șipilova a murit, într-adevăr, de ciumă. Chiar dacă ciuma pneumonică ar fi confirmată, bacteria se transmite mult mai greu în condiții obișnuite.
CDC afirmă că răspândirea ciumei de la persoană la persoană necesită, de obicei, expunerea apropiată la picături respiratorii mari, iar datele istorice din SUA plasează numărul său de reproducere de bază la aproximativ 1,18, considerabil mai mic decât așa-numitul „număr R” asociat variantei inițiale de Covid-19 care a pus toată planeta în carantină.
La 10 zile după presupusul incident din Irkuțk din 25 septembrie, Rospotrebnadzor a emis o declarație rezervată, susținând că nu există o urgență de sănătate publică și că situația este stabilă. Ceea ce nu a făcut este să publice datele diagnostice subiacente, înregistrările incidentelor sau rapoartele complete ale comisiei care ar permite oricui din afara sistemului rus să judece dacă această reasigurare este justificată.
Irkuțk s-ar putea să nu devină un alt Cernobîl sau o altă pandemie, dar Moscova nu ar trebui să se aștepte ca lumea să afle adevărul așa cum a aflat-o în 1986: din întâmplare și împotriva dorințelor oficiale.