În februarie 2025, o dronă rusească ieftină a atacat Cernobîlul, țintind sarcofagul care acoperă reactorul nuclear explodat acum 40 de ani – lucrătorii de la centrala nucleară dezafectată spun că situl celui mai grav accident nuclear din istorie este încă un pericol – din cauza atacurilor Rusiei.
Într-un amplu articol pe tema Cernobîlului, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la cel mai grav dezastru nuclear din istorie, The Guardian prezintă detalii despre cum arată în prezent Cernobîlul și ce înseamnă pentru acest sit războiul pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei de peste patru ani.
Dosimetrul, aparatul care măsoară radiația ionizantă începe să devină din ce în ce mai zgomotos în momentul în care ieși de pe „cărarea” prestabilită. Imediat ce revii, începe să scadă din nou în intensitate – ca o linie invizibilă care separă locurile curate de cele contaminate.
Deasupra, se vede sarcofagul care acoperă centrala – „Noul Spațiu de Izolare Sigură” (NSC) – cea mai mare structură de oțel pe roți care a fost construită vreodată. NSC e mai înalt decât Statuia Libertății, mai lat decât Coloseumului, iar tavanul său se curbează ca un hangar construit pentru avioane gigant.
NSC a fost finalizat în anul 2019 și a costat 2,5 miliarde de dolari. A fost construit cu ajutorul a 45 de țări, iar scopul său a fost să separe lumea de ce se află în inima moartă a Cernobîlului – acolo unde reactorul numărul 4 al defunctei centrale încă produce radiație.
NSC acoperă ca un arc centrala de la Cernobîl și are ca scop să protejeze de radiațiile reactorului pentru 100 de ani. Atacurile Rusiei îl pun în pericol. Foto: Profimedia Images
Vasta zonă de excluziune din jurul centralei dezafectate este de dimensiunea Ciprului și este în mare parte abandonată. Câțiva câini fără stăpân mai cutreieră zona în haite. După atâta timp, animalele s-au sălbătici, iar lucrătorii de la Cernobîl avertizează că nu trebuie mângâiați.
Sute de câini fără stăpân cutreieră zona de excluziune în haite. Foto: Getty Images
În interior, încă se mai vede „sarcofagul” – vechiul mormânt de beton construit de sovietici în 206 de zile pentru a acoperi ruinele reactorului 4.
De aproape, sarcofagul pare o construcție aproape improvizată – fâșii mari de beton puse una lângă cealaltă și sudate – rugina i-a pătruns rosturile în profunzime.
În interiorul reactorului au rămas 180 de tone de combustibil nuclear și patru-cinci tone de praf radioactiv.
NSC-ul a fost construit pentru a mai trage de timp – să permită demantelarea în siguranță a sarcofagului sovietic tot mai instabil în timp ce apără în continuare lumea de emisiile radioactive ale reactorului.
Cei care au finanțat proiectul nu au anticipa, însă, războiul lui Putin împotriva Ucraina. Mai mult decât atât, hoardele lui Putin au ocupat chiar zona în primele săptămâni ale războiului într-o perioadă în care dictatorul rus încă mai credea că poate să ocupe și să cucerească întreaga Ucraină.
Soldații ruși s-au retras de la Cernobîl în a doua fază a războiul când regimul de la Kremlin a înțeles că nu poate să învingă Ucraina decisiv și a ales să-i ocupe doar sud-estul.
Trei ani mai târziu, drone rusești atacau din nou Cernobîlul.
Pe partea nord-vestică a acoperișului încă se văd urmele lăsate de un atac al dronei, pe 14 februarie 2025. Drona a făcut o gaură în interiorul arcului construcției și a compromis capacitatea acesteia de a bloca radiația.
„Dacă sarcofagul se prăbușește, peste o sută de tone de combustibil nuclear vor fi eliberate în aer”, spune directorul general al centralei, Serhii Tarakanov.
E nevoie de o reparație completă a NSC în următorii patru ani – spun oficialii ucraineni și experții occidentali, altfel durata sa de viață de 100 de ani n umai poate fi garantată.
Costurile sunt estimate la 500 de milioane de euro – bani pe care guvernul ucrainean – aflat într-o criză mare de lichidități din cauza războiului nu are de unde să-i scoată.
Între timp, războiul continuă în Ucraina, iar Rusia a tot lansat rachete și drone razant pe lângă Cernobîl, punând întreaga Europă în fața riscului unui nou dezastru. La comemorarea a 40 de ani de la dezastru, Cernobîlul rămâne un risc major pentru Europa și pentru Ucraina.
Atacul cu dronă
Oleksandr Skomarohov a fost trezit de un agent de securitate în primele ore ale zilei de 14 februarie 2025. Adjunctul inginerului-șef și-a dat rapid seama că situația era gravă.
„Am mai fost martori la bombardamente, dar știam că m-ar fi trezit doar dacă se întâmplase ceva critic”, își amintește el. O dronă rusească Gheran-2 lovise partea nord-vestică a arcului de protecție, la aproximativ 85 de metri deasupra solului – cam la înălțimea unei clădiri cu opt etaje.
Explozia, despre care Ucraina a spus că a fost intenționată, a perforat o gaură de 15 metri pătrați prin pereții exteriori și interiori ai NSC și a fost suficient de puternică pentru a fi înregistrată de sistemul de monitorizare seismică al structurii.
„Apoi au început adevăratele probleme, după izbucnirea incendiului”, a spus Skomarohov.
Pompierii au ajuns în câteva minute, însă o membrană de etanșare din cauciuc aflată în acoperiș luase foc și continua să mocnească adânc în interiorul structurii, într-un loc greu accesibil. Timp de trei săptămâni, echipele au tăiat 332 de găuri în peretele exterior pentru a ajunge la focarele ascunse pentru a le stinge.
Când incendiile au fost în cele din urmă stinse, oficialii de la Cernobîl au declarat că atacul a distrus două sisteme esențiale: (1) funcția de izolare – capacitatea NSC de a reține orice eliberare radioactivă din sarcofag – fusese compromisă. La fel și (2) sistemul de control al umidității, care protejează structura de oțel împotriva coroziunii și împiedică deteriorarea arcului în sine.
„Atacul cu dronă rusească a distrus funcțiile principale ale noii structuri de izolare”, a declarat Eric Schmieman, inginerul care a condus proiectarea conceptuală a arcului la sfârșitul anilor 1990, într-o evaluare a pagubelor, comandată de Greenpeace Ucraina.
Dacă sarcofagul s-ar prăbuși – fie în urma unui atac, a unei defecțiuni structurale sau pur și simplu din cauza vechimii (a fost construit pentru 20 de ani, iar acum rezistă de 40) – experții spun că un nou nor de particule radioactive ar fi eliberat în atmosferă, fără nicio protecție.
„Prăbușirea sarcofagului ar reprezenta în primul rând un pericol uriaș pentru cei care lucrează la centrala de la Cernobîl și ar întârzia cu mulți ani gestionarea dezastrului”, a declarat Shaun Burnie, specialist în domeniul nuclear la Greenpeace.
Dincolo de costurile financiare și de război, rămâne întrebarea cum pot fi realizate efectiv reparațiile adăpostului de izolare. Nivelurile ridicate de radiații direct deasupra secțiunii avariate înseamnă că muncitorii pot sta legal cel mult aproximativ 20 de ore pe an în acea zonă înainte de a atinge limita anuală admisă de expunere.
„Muncitorii vor putea să își desfășoare activitatea acolo doar câteva ore, dacă nu chiar doar câteva minute odată”, a spus Tarakanov, adăugând că lucrările ar necesita aproximativ 100 de muncitori calificați în construcții, care să lucreze în rotații scurte, la înălțime, pe o suprafață curbată și contaminată.
Riscul încă real de la Cernobîl
Există ceva greu de înțeles pe deplin, reflecta Skomarohov, care a venit să lucreze la Cernobîl în 1987, la un an după dezastru.
„Știam ce s-a întâmplat aici și voiam să mă asigur că nu se va mai repeta niciodată”, a spus el, vorbind din ceea ce a mai rămas din camera de control nr. 4 – locul unde, la ora 1:23, pe 26 aprilie 1986, operatorii au apăsat butonul de urgență AZ-5 într-o ultimă încercare de a opri reactorul.
În schimb, o combinație fatală de defecte de proiectare și instabilitatea miezului reactorului a declanșat explozia.
În încăpere, panourile de control sovietice, cadranele și comutatoarele au rămas înghețate în timp, cu vopseaua decojindu-se în fâșii lungi. Dar încă se poate vedea locul unde se afla odinioară butonul – o gaură întunecată marchează poziția lui.
28 de oameni au murit de sindrom acut de iradiere în săptămânile care au urmat. Aproximativ 116.000 de oameni au fost evacuați. Particule radioactive au fost purtate spre nord-vest, deasupra Europei. Dezastrul a fost detectat mai întâi nu în Uniunea Sovietică, ci în Suedia, câteva zile mai târziu, când un angajat al unei centrale nucleare a declanșat alarmele de radiații în drum spre serviciu.
În cartea sa despre Cernobîl, istoricul ucrainean Serhii Plokhy susține că dezastrul a contribuit la formarea conștiinței naționale moderne a Ucrainei, scoțând la iveală eșecurile sistemului sovietic. Pentru mulți oameni, scrie el, a fost un moment de ruptură: o claritate bruscă despre natura sistemului în care trăiau.
Invazia pe scară largă din 2022 a fost un alt moment de unitate națională, iar Cernobîlul a fost din nou prins în mijlocul acestuia. Forțele ruse au trecut granița pe 24 februarie 2022 și s-au îndreptat direct spre centrală, folosind ruta prin Belarus care trece la doar câțiva kilometri de zona de excluziune.
Situl a devenit o zonă militară activă în doar câteva ore. Soldații ruși au săpat tranșee defensive foarte aproape de „pădurea roșie” – zona aflată imediat la vest de centrală, una dintre cele mai sever contamine zone.
Angajații care veniseră pentru turele programate înainte de atacul rușilor au fost reținuți și forțați să lucreze continuu, în rotații, timp de aproape o lună.
„Am văzut multe în viața mea, dar nu mi-aș fi imaginat că războiul va ajunge aici”, a spus Natalia, care lucrează la Cernobîl din 1980, fiind una dintre cele mai vechi angajate ale centralei.
Natalia s-a mutat ulterior la Slavutici, orașul construit de sovietici pentru a-i găzdui pe locuitorii Pripiatului, orașul de lângă Cernobîl care a fost abandonat din cauza radiației. Slavutici a fost construit în viteză în 1987. Pripiat este încă ceea ce se numește un „oraș-fantomă” și a devenit, după prăbușirea URSS, un loc celebru pentru „turismul negru”.
Turiști la intrarea în Pripiat, în 2019. Înainte de război, zona de excluziune de la Cernobîl era una dintre preferatele amatorilor așa-zisului „turism negru”. Foto: Getty Images.
Orașul Pripiat a fost construit de sovietici pentru personalul centralei nucleare Cernobîl. După dezastru, a fost evacuat complet, iar locuitorii mutați într-un alt oraș nou construit - Slavutici. Pripiat rămâne și astăzi un oraș-fantomă. Foto: Getty Images
Pripiat, în anul 2000, la 14 ani după dezastru. Orașul-fantomă este încă puternic radioactiv, iar turiștilor care-l vizitează li se cere să respecte reguli stricte pentru a nu se pune pe ei și pe ceilalți în pericol. Foto: Getty Images
În timpul ocupației orașului, ea și colegii săi au fost izolați de restul țării, fără internet și fără linii de aprovizionare.
„Fermierii locali trebuiau să aducă lapte pe ascuns”, a spus ea. Când forțele ruse s-au retras din Cernobîl după 35 de zile, au lăsat în urmă birouri jefuite – calculatoare, cuptoare cu microunde, frigidere luate din încăperile unde personalul lucrase timp de decenii.
Afișele din jurul sitului poartă încă numele a șase angajați ai Cernobîlului răpiți în timpul ocupației, despre care se crede că se află încă în Rusia.
La intrarea în zona de excludere de peste 2.500 km pătrați, primul lucru pe care îl observi este prezența militară – puncte de control, soldați, ocazional câte un vehicul blindat. Pe măsură ce înaintezi, pădurea preia controlul, cu pini deși de o parte și de alta a drumului și sate mici care apar printre copaci. Casele sunt abandonate, iar pe unele uși mici semne indică numărul de oameni care locuiau acolo odinioară.
Acolo unde oamenii nu mai pot trăi, alte specii s-au instalat. Caii lui Przewalski pasc nestingheriți, iar lupii și râșii vânează în pădurile care au crescut peste fostele terenuri agricole. În bazinul de răcire de lângă reactor, somnii au ajuns la dimensiuni extraordinare.
Dar izolarea zonei de excluziune nu oferă nicio protecție împotriva războiului.
Centrala a trecut prin patru pene totale de curent din octombrie 2024, provocate de atacurile ale rușilor asupra rețelei electrice, fiecare necesitând generatoare diesel de urgență pentru a menține funcționale sistemele de răcire a combustibilului uzat.
Au fost aduse sisteme suplimentare de apărare antiaeriană și mai mulți soldați, a spus Vadim Slipuha, director general adjunct pentru securitate al sitului, însă amenințarea nu a dispărut. Chiar și o lovitură accidentală a unei drone deviate de războiul electronic ar putea provoca prăbușirea sarcofagului.
„Cerem comunității internaționale să înțeleagă”, a spus Tarakanov. „Există un risc real al unui nou incident. Se poate întâmpla în orice noapte, în orice zi”.
Ştiri video recomandate
