Antena 3 CNN Actualitate Autorităţile din Arad au decis să interzică folosirea apei din Mureş din cauza salinităţii ridicate

Autorităţile din Arad au decis să interzică folosirea apei din Mureş din cauza salinităţii ridicate

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 18:09 19 Iun 2025 Modificat la 18:13 19 Iun 2025
În funcţie de evoluţia situaţiei, oficialii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică urmează să transmită recomandări populaţiei. Sursa foto: Facebook / @Primăria Municipiului Arad

Autorităţile din Arad au decis joi după-amiaza să interzică folosirea apei din râul Mureş din cauza creşterii gradului de salinitate, după ce apa provenită de la Praid a ajuns în râu, potrivit Agerpres.

Prefectul judeţului Arad, Mihai Paşca, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în urma solicitării primite de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad prin care s-a semnalat "creşterea valorilor indicatorilor conductivitate şi cloruri din apa râului Mureş, pe teritoriul judeţului Arad, în cursul acestei dimineţi".

"În vederea prevenirii oricăror situaţii de natură să afecteze culturile agricole sau efectivele de animale, CJSU Arad a adoptat o Hotărâre prin care s-au stabilit următoarele: interzicerea utilizării apei provenite din râul Mureş atât pentru irigarea terenurilor agricole, cât şi pentru consumul animalelor; monitorizarea permanentă a salinităţii apei de către Administraţia Bazinală de Apă Mureş - Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad, cu informarea CJSU Arad; monitorizarea faunei acvatice de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniu", a precizat Prefectura Arad, într-un comunicat de presă.

Măsurătorile au fost făcute pe unele porţiuni ale cursului apei din zona Săvârşin - Bata.

"Se monitorizează constant evoluţia indicatorilor, suntem în contact permanent cu autorităţile din judeţele aflate în amonte. Interzicerea utilizării apei din râul Mureş pentru irigaţii şi consumul animalelor este, evident, o măsură temporară, şi vom reveni asupra ei de îndată ce datele pe care le avem indică o stabilizare a celor doi indicatori la nivelurile obişnuite", a mai afirmat Mihai Paşca în comunicat.

Direcţia de Sănătate Publică urmează să transmită recomandări către populaţie, în funcţie de evoluţia situaţiei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole