Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Capcanele în care cad românii de Black Friday și cum pot fi evitate. Psiholog: "Partea emoțională e cea care necesită validare"

Capcanele în care cad românii de Black Friday și cum pot fi evitate. Psiholog: "Partea emoțională e cea care necesită validare"

Vinerea neagră ar putea fi vinerea-capcană. Stai cu ochii pe un produs, aşteptând marile reduceri şi, când ajungi acasă, constaţi că reducerile au fost doar de formă. E un truc vechi la care apelează marii retaileri, dar la care puteţi fi atenţi.

de Mia Lungu    |   

De fiecare dată, comercianţii au acelaşi truc. Întâi scumpesc, apoi reduc. Astfel, nu se schimbă nimic. Doar tacticile de marketing. Sunt, însă, câteva detalii care v-ar mai putea lăsa câţiva bani în buzunar. 

Black Friday este exemplul perfect pentru achiziționarea impulsivă. Se apelează la anumite trucruri psihologice care să îi determine pe consumatori să își dorească mai mult, fără să aibă cu adevărat nevoie de respectivul produs.

"Reclama care se face în media va creea o stare emoțională a cumpărătorului. De cele mai multe ori emoția bate rațiunea. Oamenii vor reacționa la anumiți stimul, culori, muzică, numere. Noi cumpărăm cu ochii.", a explicat, pentru Antena 3, psihologul Dragoș Pătrașcu.

"Avem, n-avem nevoie, trebuie să cumpărăm. Suntem societatea care are minim două televizoare în casă. Partea emoțională e cea care necesită validare. Când cumpărăm ceva avem o stare de bine, datorită serotoninei din creier.", a mai precizat acesta.

Majoritatea persoanelor cumpără pe fond emoțional. De cele mai multe ori nu avem nicio logică pentru care am achiziționat un obiect. Specialiștii spun că există metode pentru a ne feri de impulsul de a cumpăra, atunci când dorința este mai mare decât nevoia.

5 sfaturi pentru a nu cumpăra impulsiv

- respectaţi un buget prestabilit

- urmăriţi evoluţia preţurilor

- comparaţi preţurile

- faceţi o listă cu produse

- nu cheltuiţi economiile

Este important, însă, ca fiecare consumator să devină conștient de tacticile de marketing folosite de comercianți și să achiziționeze doar produsele care reprezintă o necesitate, nu un moft

Subiecte în articol: capcane Black Friday psiholog romanii
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs