Antena 3 CNN Externe China injectează 54 de miliarde de dolari în 8 bănci și companii de asigurări ca să-și stimuleze economia

China injectează 54 de miliarde de dolari în 8 bănci și companii de asigurări ca să-și stimuleze economia

A.O.
1 minut de citit Publicat la 10:22 07 Sep 2026 Modificat la 10:22 07 Sep 2026
Președintele Xi Jinping consideră de mult timp că stabilitatea financiară este cheie pentru securitatea națională a Chinei. Foto: Getty Images

China pompează zeci de miliarde de dolari în opt bănci și companii de asigurări deținute de stat pentru a consolida sistemul financiar al țării și a stimula economia aflată în încetinire, relatează BBC.  

Injecția de capital, coordonată de Ministerul de Finanțe al Chinei, va ajunge la 360 de miliarde de yuani, adică aproximativ 54 de miliarde de euro, potrivit agenției de stat Xinhua. 

Potrivit agenției, bani vor ajuta la „consolidarea capacității acestora de a opera în condiții solide, a capacității de a rezista riscurilor și a capacității de a sprijini economia reală”.

Este cea mai recentă măsură adoptată de Beijing, care încearcă să învigoreze a doua cea mai mare economie a lumii, în contextul tensiunilor comerciale cu Occidentul, impactul războiului din Iran și o populație îmbătrânită. 

Pachetul va consolida situația financiară a trei mari instituții de credit și a cinci companii de asigurări, printre care Industrial and Commercial Bank of China, Agricultural Bank of China și China Export & Credit Insurance Corporation.

Canalul de știri Global Times a relatat că această infuzie de capital „va pune la dispoziția băncilor și instituțiilor financiare mai multe resurse pentru a le direcționa în credite pentru economia reală, întărindu-și în același timp abilitatea de a face față la șocuri externe într-o perioadă de incertitudine financiară globală”. 

Președintele Xi Jinping consideră de mult timp că stabilitatea financiară este cheie pentru securitatea națională a Chinei. 

Economia Chinei se confruntă în prezent cu mai multe provocări: reducerea forței de muncă, declinul pieței imobiliare care durează de mai mulți ani și rivalitatea comercială și tehnologică persistentă cu SUA.

Creșterea economică a țării a încetinit abrupt între începutul lunii aprilie și în începutul lunii iunie, în contextul în care cerea internă slabă și impactul războiului din Iran asupra prețurilor la combustibil au eclipsat exporturile puternice ale Chinei. Doar cu Europa, China are un excedent comercial record de un miliard de euro pe zi

Datele oficiale privind produsul intern brut (PIB), publicate în iulie, au arătat că economia Chinei a crescut cu 4,3% în al doilea trimestru, sub ținta anuală stabilită de Beijing, după o creștere de 5% în primul trimestru.

În martie, Beijingul a redus ținta de creștere economică la un interval de 4,5%-5%, cea mai scăzută țintă de extindere economică de după 1991, o măsură despre care unii analiști spun că i-a oferit Beijingului posibilitatea de a recunoaște slăbiciunile economice existente.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole