Antena 3 CNN Economic BNR a anunțat majorarea indicelui ROBOR. Economist: „Cei care au rate la bănci vor avea de suferit”

BNR a anunțat majorarea indicelui ROBOR. Economist: „Cei care au rate la bănci vor avea de suferit”

M.L.
1 minut de citit Publicat la 12:39 04 Mar 2026 Modificat la 14:42 04 Mar 2026
Foto: Profimedia Images

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,94% pe an, de la 5,76% pe an cât a fost în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), informează Agerpres.

ROBOR reprezintă, practic, rata medie a dobânzii la care băncile din România se împrumută între ele.

„Această dobândă bancară, în momentul în care crește, îți crește rata. Și crește și suma pe care tu o dai înapoi bănii, ca urmare a unui credit”, a spus economistul Cristian Păun, pentru antena3.ro.

Indicele ROBOR la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,96% pe an, de la 5,79%/an marţi, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 6,02%/an, de la 5,92%.

„Cei care au credite la bancă vor avea de suferit. Această dobândă bancară, în momentul în care crește, îți crește rata. Și crește și suma pe care tu o dai înapoi bănii, ca urmare a unui credit”, a precizat pentru antena3.ro, economistul Cristian Păun.

De ce crește ROBOR-ul. Situație „foarte complicată” pentru cei împrumutați la bănci

ROBOR-ul crește când există o cerere de lichiditate mai mare decât oferta de pe piață și când există retrageri mai multe din depozite, în comparație cu depozitele noi care se formează și în corelație cu cererea de credite, a explicat, pentru antena3.ro, economistul Cristian Păun.

„În primul rând pentru că statul continuă să se împrumute foarte mult. Mai ales statul se împrumută foarte mult, mai puțin persoanele fizice”, a precizat economistul Cristian Păun.

În aceste condiții, oamenii încep să-și consumele economiile și rezervele pe care le au.

„Banii albi pentru zile negre: Sunt oameni care rămân fără loc de muncă, au dificultăți în a-și plăti facturile, și atunci apelează la rezerve, la depozitele pe care și le-au făcut, pentru a-și ține consumul cât de cât la nivel normal și cheltuielile fixe”, a explicat economistul.

Astfel, în opinia lui Păun, actuala situație conomică este „foarte complicată pentru cei care sunt împrumutați”. 

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,68% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2025.

„În astfel de momente, preferabil ar fi să nu duci o viață pe credit”, a spus economistul Cristian Păun.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole