Blocada rutelor de export ale Ucrainei prin Marea Neagră devine „critică” și ar putea avea efecte majore asupra prețurilor la alimente din întreaga lume. Avertismentul vine de la ministrul ucrainean al Politicii Agrare și Alimentației, Taras Visotskîi, într-un interviu la Euronews.
„Vedem deja că, în medie, prețurile cerealelor au crescut cu 25%”, a declarat Taras Visotskîi. „Dacă înmulțiți asta cu consumul total de cereale și de alimente pe bază de cereale, într-un an ar putea însemna costuri suplimentare de până la 60 de miliarde de dolari pentru consumatorii din întreaga lume”.
În ultima perioadă, Rusia a intensificat atacurile asupra navelor și infrastructurii ucrainene de la Marea Neagră. Kievul depinde de aceste rute pentru exportul a aproximativ 90% din produsele sale agricole. S-au intensificat și atacurile asupra depozitelor din interiorul Ucrainei.
Visotskîi a declarat că Ucraina face „anumite progrese” în eforturile de a-și duce recoltele pe piață. Printre soluții se numără și așa-numitele „culoare de solidaritate”, create de UE ca rute alternative de transport.
Întrebat despre posibilitatea unui acord cu Rusia, negociat prin intermediul partenerilor internaționali ai Ucrainei, ministrul a spus: „Suntem pregătiți să creăm condiții de siguranță în Marea Neagră pentru toate bunurile civile, inclusiv pentru produsele agricole ucrainene. Suntem deschiși la asta”.
Deși a confirmat că negocierile cu partenerii sunt în desfășurare, Visotskîi a explicat că Ucraina „nu poate avea niciodată încredere” în angajamentul Rusiei față de un eventual moratoriu.
„Realitatea este că nu putem avea niciodată încredere în ce se va întâmpla mâine sau după ce se încheie orice fel de memorandum sau acord”, a explicat ministrul.