Antena 3 CNN Sport Curtea de Conturi a stabilit că primele de 500.000 de euro oferite angajaţilor de la Federaţia Română de Canotaj sunt ilegale

Curtea de Conturi a stabilit că primele de 500.000 de euro oferite angajaţilor de la Federaţia Română de Canotaj sunt ilegale

Raluca Măndoiu
1 minut de citit Publicat la 10:30 10 Dec 2025 Modificat la 10:30 10 Dec 2025
Elisabeta Lipă / sursă foto: Profimedia Images

În urma unui control, Curtea de Conturi a stabilit: primele de 500.000 de euro oferite angajaţilor de la Federaţia Română de Canotaj sunt ilegale. După ce scandalul a izbucnit, preşedinta de atunci, Elisabeta Lipă, a susţinut că ar fi fost vorba doar despre o simulare. Numai contabila şefă şi secretarul general al Federației urmau să încaseze, în total, 324.000 de euro pentru performanţele sportivilor de la ultimele două ediţii ale Jocurilor Olimpice. Ar fi primit bonusuri cuprinse între 200 de euro şi 10.000 de euro inclusiv bucătarul, ospătarul, fochistul sau paznicul. 

Scandalul a apărut încă de anul trecut, când, în presă, au fost publicate informaţii conform cărora angajaţii de la Federaţia de Canotaj au primit bonusuri de 500.000 de euro, fără o bază legală. S-a scris că Elisabeta Lipă, preşedinta de la acea vreme, ar fi încasat aproape 90.000 de euro, iar contabilul-şef ar fi luat peste 70.000 de euro. 

A mai apărut un tabel în care se preciza că secretarul general şi contabila şefă vor încasa peste 300.000 de euro. Lipă susţinea că e doar o simulare. Ulterior, conform altor informaţii din presă, cei doi angajaţi ar fi încasat prime de 86.000 de euro şi, respectiv, 100.000 de euro.

Curtea de Conturi a încheiat raportul

Curtea de Conturi a intrat pe fir, iar acum  încheiat raportul. Din primele rezultate publicate de jurnaliştii de la golazo.ro, reiese că angajaţii care nu ar fi contribuit cu nimic la performanțele sportivilor ar fi primit prime în valoare de peste 300.000 de euro. Ar fi încasat bonusuri cuprinse între 200 de euro şi 10.000 de euro inclusiv bucătarul, ospătarul, fochistul sau paznicul. 

Curtea de Conturi ar putea să sesizeze mai departe ANAF sau Parchetul pentru a se demara cercetări. Contactată de Antena 3 CNN, Elisabeta Lipă a spus că va reveni cu un răspuns după orele prânzului.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole