Antena 3 CNN Actualitate Daniel Băluţă a anunţat când se vor încheia lucrările la Pasajul Apărătorii Patriei. Proiectul costă 20 de milioane de euro

Daniel Băluţă a anunţat când se vor încheia lucrările la Pasajul Apărătorii Patriei. Proiectul costă 20 de milioane de euro

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 13:45 11 Sep 2025 Modificat la 14:17 11 Sep 2025
O nouă linie de tramvai, pe Pasajul Apărătorii Patriei. Aceasta va pleca de pe şoseaua Giurgiului şi va ajunge până în Pipera. Sursa foto: Facebook/Daniel Băluţă

Lucrările la Pasajul Apărătorii Patriei, pentru care valoarea investiţiei se ridică la circa 20 de milioane de euro, din bugetul local al Sectorului 4, ar putea fi finalizate la finalul anului 2026, a declarat joi primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, potrivit Agerpres. Edilul a mai subliniat că pe noul pasaj din Bucureşti va trece inclusiv o nouă linie de tramvai, care va pleca de pe şoseaua Giurgiului şi va ajunge până în Pipera.

"La finalul anului 2026 estimăm că – plus/minus două-trei luni – se finalizează lucrările la Pasajul Apărătorii Patriei", a declarat Daniel Băluţă, cu ocazia unei vizite de lucru la acest obiectiv de investiţii.

El a atras atenţia asupra importanţei acestuia pentru Capitală, având în vedere că împreună cu Pasajul Europa Unită şi cu cel care se va construi peste şoseaua Olteniţei va închide inelul median de circulaţie al Bucureştiului şi va face legătura între nordul şi sudul oraşului.

"Pe acest pasaj va trece inclusiv o nouă linie de tramvai, care va pleca de pe şoseaua Giurgiului şi va ajunge până în Pipera. Totodată, pasajul va deveni un nod multimodal de transport public. Staţiile de tramvai de pe pasaj vor fi conectate prin lifturi şi escalatoare cu staţia de metrou Apărătorii Patriei, dar şi cu staţiile mijloacelor de transport public de la sol. Lucrăm la toate acestea încă de anul trecut.

Am început cu exproprierile imobilelor aflate pe traseul pasajului, pe care le-am făcut împreună cu Primăria Capitalei. Am continuat cu relocarea reţelelor de utilităţi şi am început să lucrăm la infrastructura de rezistenţă a pasajului, pentru care s-au folosit doar până la ora asta 770 de tone de armătură şi s-au turnat peste 6.000 de metri cubi de beton până acum. Am comandat tăbilierul, pe care îl vom monta la începutul anului viitor", a spus Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4 al Capitalei.

La rândul său, primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a semnalat că, din toate măsurătorile, cea mai mare problemă a Bucureştiului este traficul.

"Astăzi ne aflăm la aproape 60% din inelul median de sud închis", a adăugat primarul Stelian Bujduveanu. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole