E scandal uriaș la Spitalul Județean, după ce șefa spitalului a schimbat-o din funcție pe șefa de la Unitatea de Primiri Urgențe motivând că e nevoie de un „bărbat” care să gestioneze situația. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a anunțat că va ține o ședință de urgență. Șefa spitalului Raluca Ștefan susține însă că derapajul sexist a fost o exprimare greșită, după ce a fost întreruptă de mai multe ori de jurnalistul în fața căruia a făcut declarația, și că își dorea să spună de fapt e că nevoie de o mână de fier la UPU.
Raluca Ștefan a fost numită șefă la Spitalul Județean la începutul acestui an de noul președinte al Consiliului Județean Constanța, liberalul Florin Mitroi. Marți a schimbat-o din funcție pe dr. Rodica Tudoran, care era șefă la UPU, prilej cu care a și făcut declarația scandaloasă:
„S-au făcut aceste schimbări datorită faptului că am preluat şi heliportul, acesta intrând în administrarea Spitalului Judeţean Constanţa. Ca urmare, este necesar să fie numit un bărbat, care ştie cum să gestioneze situaţia, atât partea de administrare, cât şi partea de heliport. Nu avem ce să îi reproşăm doamnei doctor, doar că aceasta este o poziţie de bărbat. Ar fi trebuit să alerge mereu între heliport şi spital”, a declarat Raluca Ștefan, șefa Spitalului Județean Constanța, pentru publicația locală Cuget Liber.
Departamentul pentru Situații de Urgență condus de Raed Arafat a anunțat,sâmbătă seara, pe Facebook că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după declarațiile șefului Spitalului Județean Constanța privind schimbarea șefei Unității de Primiri Urgențe.
„A sugera că un medic femeie nu poate face față responsabilităților administrative sau operaționale ale unei funcții de conducere, doar pentru că este femeie, încalcă flagrant principiile egalității de șanse, în orice domeniu, cu atât mai mult în cel medical.
Csaba Asztalos, șeful CNCD, a declarat sâmbătă seară, la Digi24, că este „uluit” de declarații și că va avea loc o ședință de urgență.
„Noi vom face o procedură în regim de urgență, începând de luni îi vom cita pe cei care au făcut aceste declarații și vom soluționa cu prioritate pentru că se impune soluționarea în regim de urgență în acest caz”, a spus Csaba Asztalos.
Între timp, șefa Spitalului Județean a revenit asupra declarațiilor ei, susținând că a fost o greșeală de exprimare. Mai mult, aceasta l-a certat pe Raed Arafat pentru că a fost atent la schimbarea unui șef UPU, dar nu la modul în care sunt cheltuiți banii de la Urgențe.
Raluca Ștefan a spus despre declarațiile discriminatorii că au fost „o greșeală de exprimare” și că, de fapt, a vrut să spună că avea nevoie de „o mână de fier” la UPU.
„Este o greşeală de exprimare. Am vrut să exprim că am nevoie de o mână de fier, nu neapărat bărbat sau femeie, care să pună la punct procedurile operaţionale ale UPU Constanţa, care în acest moment cuprinde şi heliportul”, a afirmat Raluca Ştefan.
Totodată, ea a revenit cu noi acuzații la adresa fostei șefe de la UPU, deși anterior a susținut că nu are ce să îi reproșeze, în afară de faptul că e femeie.
„Când am preluat Spitalul Județean Constanța cele mai multe reclamații au fost de la UPU. Recunosc și regret că i-am prelungit mandatul doamnei Tudoran crezând că se va și va fi prezentă la servici (…) nu să delege și să plece două săptămâni la copii în Anglia”, a declarat șefa Spitalului Județean potrivit G4media.ro.
Consiliul Județean Constanța a transmis, într-o conferință de presă de sâmbătă seară, că nu a vrut „să spele rufele în public”, dar nu a precizat dacă se dezice sau nu de declarațiile sexiste.