Antena 3 CNN Life Doctorii i-au spus să aleagă care dintre cei trei bebeluşi va trăi. Decizia ei a şocat o lume întreagă

Doctorii i-au spus să aleagă care dintre cei trei bebeluşi va trăi. Decizia ei a şocat o lume întreagă

Chloe şi lui Rohan Dunstan aveau trei copii minunaţi, însă simţeau că-şi doresc mai mult. Ar fi vrut şi o fetiţă, o surioară pentru cei trei băieți.

Soarta a făcut ca, în scurt timp, Chloe să rămână însărcinată. La scurt timp după ce a păşit în cabinet pentru un prim control de rutină, doctorul i-a dat o veste care a şocat-o! Ecografia îi arăta că urma să aducă pe lume nu unul, ci încă trei bebeluşi, potrivit Daily Mail.

Evident, toată familia a fost copleșită de o așa bucurie. În săptămâna 28 de sarcină, Chloe a aflat că avea în pântec doi băieţi şi o fetiţă.

Din nefericire, fetiţa era slab dezvoltată şi toate semnele indicau că nu va supravieţui, iar o eventuală procedură le punea viaţa băieţilor în pericol.

Astfel, Chloe s-a văzut pusă în situaţia în care trebuia să aleagă care dintre cei trei copii va supravieţui: fetiţa sau băieţii?

Zilele au trecut şi, la un moment dat, Chloe a dat medicilor şi răspunsul: intenţiona să duca sarcina la capăt şi nu renunţa la niciun copil.

Când a venit ziua cea mare a născut doi băieţi minunaţi. dar si pe fetiţa care s-a dovedit a fi o luptătoare.

Cu fiecare zi care A trecut a devenit tot mai puternică şi și-a ajus frăţiorii din urmă.

 

 

Subiecte în articol: poveste virala
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Hidroelectrica crește prețurile la energia electrică, pentru anumiți consumatori