Antena 3 CNN Actualitate Din nou doliu într-un clan cunoscut! A murit la doar 45 de ani, chiar de Sfântul Nicolae

Din nou doliu într-un clan cunoscut! A murit la doar 45 de ani, chiar de Sfântul Nicolae

Adina, sora lui Vasile Pascu, liderul clanului Kalu, a murit la doar 45 de ani, chiar de Sfântul Nicolae. Aceasta s-a stins la nici două luni după ce își sărbătorise ziua de naștere din cauza unei boli incurabile.

de Gabriel Dano    |   

Vasile Pascu, zis Unchiu, un personaj controversat în lumea interlopă, își iubea enorm sora, dovadă și zecile de postări de pe pagina lui de socializare în care apare alături de aceasta, potrivit wowbiz.ro.

Chiar Adrian Minune a fost chemat să cânte la priveghiul Adinei, iar acesta i-a emoționat până la lacrimi pe toți cei prezenți. La priveghi au participat și frații Marco și Franco Pascu, băieții lui Marcel Kalu, dar și alți membri ai familiei, care ar fi respectat regulile anti-COVID.

În urmă cu ceva timp, Marco Kalu a fost surprins de polițiști, la volan, sub influența drogurilor, venind de la mare împreună cu Bianca Drăgușanu. Recent, el a apărut în presă și ca iubit al Renatei Gheorghe, fosta iubită a lui Leo de la Strehaia.

Fratele acestuia, Franco, este cunoscut pentru relația pe care a avut-o cu interpreta Otilia Billionera

Vasile Pascu a fost și el implicat într-un scandal în urmă cu doi ani, atunci când l-a înjurat și amenințat pe Florin Salam, care a refuzat să vină să-i cânte la un eveniment privat împreună cu Adrian Minune.

Subiecte în articol: clan
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta