Antena 3 CNN Actualitate Locale Educatoare de la o creşă din Piteşti, acuzată că a bătut mai mulţi copii

Educatoare de la o creşă din Piteşti, acuzată că a bătut mai mulţi copii

O educatoare din Piteşti a fost plasată sub control judiciar pentru purtare abuzivă, după ce părinții unui copil au anunțat Poliția că femeia le-ar fi lovit fata. Anchetatorii au aflat că nu ar fi vorba despre un singur copil. Educatoarei i s-a suspendat şi dreptul de a profesa.

de Mariana Zaharia    |   

Educatoarea lucra la o creșă din cartierul piteștean Trivale și avea în grijă grupa mare. Primul incident a fost anunțat pe un grup de socializare de catre părinți înainte de Paște.

Atunci, superiorii acesteia au început o cercetare disciplinară. Un părinte a povestit că fetița lui a ajuns acasă cu vânătăi în zona intimă.

Părinții au decis sa astepte hotărârea comisiei de disciplină si să nu meargă și la poliție. Dar, câteva zile mai târziu, o îngrijitoare a anunțat că educatoarea ar fi greșit din nou.

Anchetatorii au aflat că ar fi vorba de mai mulți copii loviti și au reținut-o pe educatoare. Apoi, a fost plasată sub control judiciar.

Reprezentanţii Primăriei din Pitești, instituția care are în subordine Direcția de Asistență Socială, au anunțat că educatoarea ar putea rămâne fără loc de muncă.

Subiecte în articol: Pitești cresa
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia