Cinci elevi din Turda sunt în centrul atenției comunității internaționale de Robotică după ce au adus României medalia de aur la concursul FIRST Global Challenge 2025 din Panama, una dintre cele mai prestigioase competiții de profil din lume. Elevii și mentorul ne-au arătat, în premieră pentru televiziune, robotul construit de ei de la zero și au povestit cum au obţinut victoria.
Din cele peste 190 de echipe din întreaga lume, 5 elevi de la Colegiul Mihai Viteazul din Turda au reuşit să obţină aurul. Robotul construit de ei după luni de zile de muncă a avut misiunea de a arunca mingea la coş. A reuşit să obţină punctajul maxim în concurs.
"A necesitat multe ore de pregătire, multe nopţi nedormite, multe ore în laborator, dar a fost o onoare imensă că ne-am reprezentat
ţara", a declarat unul dintre elevii care au adus aurul pentru România.
Performanţa echipei din Turda n-a fost singura recunoscută în Panama. Profesoara lor, Anamaria Pop, mentorul echipei, a primit distincţia "Mentorul anului":
"Cel mai important premiu este medalia de aur pentru "Katherine Johnson Award", ce se referă la documentaţia tehnică. Am mai primit şi premiul pentru Social Media şi o menţiune de onoare".
Elevii au mărturisit că pregătirile pentru acest concurs au început cu mult timp în urmă.
"Concursul se desfășoară încă de prin mai-iunie şi în partea de vară se bazează pe partea non-tehnică. Mai apoi, spre final de vară, ne-am apucat de robot... cam 2 luni şi jumătate intense", a afirmat un alt elev.
Tinerii spun că această pasiune pentru robotică a început în liceu când au pus în practică ceea ce au visat până atunci.
"Pasiunea pentru robotică a început când am intrat în liceu, deoarece am descoperit ce înseamnă programarea şi ce pot face, mai exact, cu un robot", a mai spus unu dintre elevi.
Performanţa lor a fost posibilă datorită sponsorilor privaţi care i-au ajutat să acopere un buget total de aproape 25.000 de euro, dar şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar şi cu un mesaj de încurajare transmis de președintele Nicuşor Dan.
FIRST Global Challenge este una dintre cele mai respectat competiţii de robotică din lume, iar România se numără printre ţările care, de la început, adună constant premii importante.