Antena 3 CNN Sport FRF introduce un nou sistem în Superliga și Cupa României. Cum funcționează „Multiball” și de ce crește timpul efectiv de joc

FRF introduce un nou sistem în Superliga și Cupa României. Cum funcționează „Multiball” și de ce crește timpul efectiv de joc

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 18:52 10 Mar 2026 Modificat la 18:52 10 Mar 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, marţi, introducerea sistemului „Multiball” în meciurile Superligii şi Cupei României pentru creşterea timpului efectiv de joc. De asemenea, sistemul va fi utilizat în toate finalele competiţiilor de tineret şi juniori, atât la masculin, cât şi la feminin, organizate de Federaţia Română de Fotbal, informează site-ul oficial al FRF, potrivit Agerpres.

„Comitetul de Urgenţă al FRF a decis azi implementarea sistemului «Multiball» în anumite competiţii organizate sub egida FRF, în vederea creşterii timpului efectiv de joc, prevenirii întârzierii nejustificate a reluării jocului şi pentru a asigura o desfăşurare mai fluentă a partidelor. Propunerea Departamentului Competiţii, adoptată de Comitetul de Urgenţă azi, 10 martie, prevede completarea articolului 59, litera j, din regulament, prin introducerea obligativităţii utilizării sistemului «Multiball» în competiţiile de fotbal masculin Superliga şi Cupa României, obligatoriu începând cu faza sferturilor de finală, iar în faza grupelor în meciurile în care se întâlnesc echipe din Superligă”, anunță FRF.

De asemenea, sistemul va fi utilizat în toate finalele competiţiilor de tineret şi juniori, atât la masculin, cât şi la feminin, organizate de Federaţia Română de Fotbal.

Sistemul „Multiball” are ca obiectiv principal reducerea „timpului mort” atunci când mingea părăseşte suprafaţa de joc, prin asigurarea unei disponibilităţi imediate a mingilor de rezervă pentru reluarea jocului.

În cadrul acestui sistem vor fi utilizate 15 mingi de joc, distribuite astfel: o minge aflată în joc, o minge în posesia celui de-al patrulea oficial şi 13 mingi de rezervă amplasate uniform în jurul terenului. Dintre acestea, câte două mingi vor fi poziţionate în spatele fiecărei linii de poartă, iar restul vor fi distribuite de-a lungul marginilor terenului, conform schemei stabilite de organizatori.

Mingile de rezervă vor fi aşezate pe suporturi speciale, amplasate în faţa panourilor publicitare, la o distanţă de minimum 1,5 metri şi maximum 3 metri faţă de liniile de margine sau de poartă. Acestea nu pot fi mutate pe durata jocului decât cu aprobarea arbitrului.

În momentul în care mingea iese din teren, reluarea jocului se va face exclusiv de către jucători. Aceştia pot recupera mingea ieşită din joc sau pot utiliza cea mai apropiată minge de rezervă.

Copiii de mingi vor fi poziţionaţi în jurul terenului, în spatele panourilor publicitare, însă nu vor avea dreptul de a înmâna mingea jucătorilor, cu excepţia situaţiei în care aceasta este pusă la dispoziţia portarului echipei care execută repunerea de la poartă. Aceştia pot trece în faţa panourilor publicitare doar pentru a aşeza pe suport o minge ieşită din joc, astfel încât numărul total de 15 mingi utilizate în cadrul sistemului să fie menţinut permanent.

Toţi participanţii la joc, jucători, rezerve, membri ai staffului tehnic sau alte persoane oficiale ale cluburilor, au obligaţia de a nu interveni asupra mingilor de joc sau de rezervă, de a nu modifica poziţionarea acestora şi de a nu interfera cu sistemul „Multiball”.

Orice nerespectare a protocolului „Multiball” va duce la sancţionarea clubului organizator, conform principiilor prevăzute în Regulamentul Disciplinar, articolul 68, alineatul 5.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole