Antena 3 CNN Externe Germania anunţă că tinerii n-au nevoie de permisiune pentru călătorii externe, după noua lege controversată a serviciului militar

Germania anunţă că tinerii n-au nevoie de permisiune pentru călătorii externe, după noua lege controversată a serviciului militar

M.P.
1 minut de citit Publicat la 10:23 08 Apr 2026 Modificat la 10:23 08 Apr 2026
Germania anunţă că tinerii n-au nevoie de permisiune pentru călătorii externe. Foto: Profimedia Images

Tinerii germani vor putea călători în continuare în străinătate fără permisiune prealabilă, în pofida noii legi a serviciului militar, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Berlin, precizând că va fi publicată o dispensă generală în această săptămână pentru a evita birocraţia inutilă, notează Agerpres.

Noua lege a serviciului militar include o prevedere care le impune bărbaţilor cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani să obţină permisiunea Bundeswehr pentru şederi în străinătate mai lungi de trei luni. Ministerul a menţionat ulterior că regula a fost concepută doar pentru o "stare de tensiune" şi s-ar aplica numai dacă serviciul militar ar deveni obligatoriu, în loc de voluntar, aşa cum este acum.

Legea a intrat în vigoare în ianuarie, dar cerinţa a trecut în mare parte neobservată până vineri, când a stârnit îngrijorări.

Scopul noilor prevederi este de a creşte numărul de membri ai Bundeswehr şi de a îndeplini obiectivele NATO, pe fondul preocupărilor că Germania s-a bazat prea mult timp pe Statele Unite şi în contextul în care tensiunile cu Rusia au generat apeluri la consolidarea capacităţilor de apărare în întreaga Europă.

Toţi germanii cu vârsta de 18 ani sunt acum luaţi în vizor şi întrebaţi printr-o scrisoare dacă vor să servească în armată. Şi femeile primesc o astfel de scrisoare, dar, spre deosebire de bărbaţi, nu sunt obligate să răspundă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole