Antena 3 CNN Externe Giorgia Meloni anunță că Donald Trump va veni în vizită la Roma, după discuția cu președintele american la Casa Albă

Giorgia Meloni anunță că Donald Trump va veni în vizită la Roma, după discuția cu președintele american la Casa Albă

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 10:20 18 Apr 2025 Modificat la 10:20 18 Apr 2025
Foto: Getty Images

Prim-ministra guvernului Italiei, Giorgia Meloni, a anunțat că l-a invitat pe Donald Trump să facă o vizită la Roma, că acesta a acceptat invitația și că vizita ar putea vea loc „în viitorul apropiat”, relatează The Guardian. Invitația vine ca parte a eforturilor europenilor de a găsi o soluție la relația tot mai tensionată SUA-UE din cauza tarifelor și războaielor comerciale deschise de noua administrație americană.

„Scopul meu este să fac Occidentul măreț din nou”, a spus Giorgia Meloni referindu-se la vizită, și adaptând sloganul MAGA al președintelui american.

Giorgia Meloni a ajuns la Casa Albă joi

Trump a deschis discuția cu șefa guvernului italian lăudând-o pe aceasta și spunând că „face o treabă fantastică” și că „a zguduit Europa”.

Ambii lideri și-au exprimat speranța cu privire la rezolvarea conflictului comercial dintre Statele Unite și Uniunea Europeană.

Blocul european are impuse tarife vamale de 25% pe exporturile de oțel și aluminiu, dar și pe mașinile pe care le trimite pe piața americană, dar și tarife generalizate pe un număr mare de bunuri.

„Sunt sigură că putem obține un acord, iar eu sunt aici să ajut la asta”, a spus Meloni înainte de sosirea sa la Casa Albă.

Trump a făcut declarații ambigue, spunând că nu se grăbește să facă un acord pentru încheierea războiului comercial.

„O să avem o mică problemă să facem un acord cu Europa sau cu oricine altcineva pentru că avem ceva ce toată lumea dorește”, a spus Trump.

Temeri în Uniunea Europeană

Înainte de a pleca spre Washington, Meloni a discutat cu Ursula von der Leyen despre această întâlnire cu Trump.

Cancelarul german în funcție, Olaf Scholz, care urmează să-și încheie mandatul luna viitoare, a încercat să obțină o întâlnire cu Donald Trump, însă a eșuat. Solicitarea lui Friedrich Merz este încă în discuție, conform informațiilor Politico.

Scholz și Merz au discutat amândoi cu Meloni înainte de plecarea acesteia, a mai scris ediția germană a publicației Politico.

Meloni a descris, anterior, taxale vamale ale administrației Trump drept o „politică greșită” însă la vizita față în față cu președintele american a părut să aibă o abordare ceva mai prudentă. Meloni încearcă să acționeze în așa fel încât să rămână pe linia de extremă dreapta care se potrivește ideilor sale, care sunt și în acord cu Trump, dar și să rămână într-o relație bună cu Uniunea Europeană pentru a păstra intact rolul Italiei în cadrul blocului.

Anterior, întâlnirea a provocat anxietate printre unii lideri europeni, în condițiile în care mulți s-au temut că vizita ar putea pune în pericol poziția de unitate a blocului în fața lui Trump.

Italia este al treilea cel mai mare exportator din UE în SUA. Cancelaria italiană a negat că Meloni ar urma să ceară excepții speciale de la tarife pentru produsele italiene. Italia continuă să aibă legături economice strânse cu SUA dincolo de exporturi – inclusiv prin investiții străine directe.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole