Antena 3 CNN Actualitate Guvernul a aprobat introducerea unui cod QR pe unele diplome de studii, începând cu anul şcolar 2026-2027

Guvernul a aprobat introducerea unui cod QR pe unele diplome de studii, începând cu anul şcolar 2026-2027

M.P.
1 minut de citit Publicat la 15:51 21 Mai 2026 Modificat la 15:51 21 Mai 2026
Actele de studii vor avea cod QR. Sursa foto: profimediaimages.ro

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, introducerea unui cod QR pe unele acte de studii pentru învăţământul preuniversitar, măsură care se va aplica din anul şcolar 2026-2027, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, notează Agerpres.

"A fost aprobată o hotărâre privind tipurile de informaţii şi formatul actelor de studiu care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar. 

Mai precis, este vorba despre introducerea unui cod QR pe unele acte de studii pentru învăţământul preuniversitar şi care se va aplica din anul 2026-2027", a afirmat Ioana Dogioiu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministerul Educației a aprobat 320 de noi programe școlare pentru liceu

Un nou set de 320 de programe școlare pentru învățământul liceal, elaborate în cadrul procesului de reformă curriculară, au fost aprobate, a anunțat, în luna aprilie, Ministerul Educației și Cercetării.

Noul set completează cele 90 de programe școlare deja aprobate.

Astfel, au fost aprobate 10 de programe școlare pentru: Matematică (CS) pentru filiera tehnologică, toate profilurile și calificările, Matematică aplicată în științe sociale (profil umanist), în arhitectură (profil artistic), Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC), trunchi comun, clasele a X-a - a XII-a, pentru toate filierele.

De asemenea, au fost aprobate trei programe școlare pentru studiul limbilor moderne L1 și L2, în regim intensiv, după cum urmează: chineză, engleză, franceză, italiană, portugheză, spaniolă, rusă, turcă.

Conform sursei citate, au fost aprobate 170 de programe școlare pentru discipline obligatorii din curriculumul de specialitate pentru profilul teologic, pentru toate cultele recunoscute: Ortodox, Romano-Catolic (limba română și limba maghiară), Greco-Catolic, Reformat, Baptist, Penticostal, Adventist de Ziua a Șaptea, Musulman, Unitarian.

Etichete: cod QR diplome şcoală
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole