Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov: "Dacă am avea cadru legislativ, problema animalelor fără stăpâni ar fi rezolvată mai repede"

Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov: "Dacă am avea cadru legislativ, problema animalelor fără stăpâni ar fi rezolvată mai repede"

Dacă ar exista cadru legislativ, problema animalelor fără stăpân ar fi rezolvată mult mai repede, a anunţat Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, la Conferinţa Naţională "Afecţiune, implicare, responsabilitate - strategie de succes pentru îngrijirea animalelor din judeţul Ilfov", organizată de România Inteligentă.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul Jurnalul a organizat Conferinţa Naţională "Afecţiune, implicare, responsabilitate - strategie de succes pentru îngrijirea animalelor din judeţul Ilfov".

"Noi am început această campanie acum circa un an de zile. Am reuşit să derulăm acest proiect, evident doar cu sprijinul unor ONG-uri deoarece, din păcate, din punct de vedere legal nu prea avem posibilitatea noi, ca şi Consiliu Judeţean, să ne implicăm, să preluăm o parte din costuri sau să preluăm integral costurile pentru sterilizări.

Sperăm ca în curând să se modifice legea. Noi încercăm să modificăm deja de peste opt luni de zile. Până acum nu s-a reuşit, dar am primit sprijin de la colegi parlamentari care ne-au asigura că vor modifica legea. Problema câinilor fără stăpân în Ilfov, şi nu doar în Ilfov, ci în România, este cauzată de noi, de oameni pentru că ei nu ajung întâmplător pe stradă. Sunt câini nedoriţi, sunt aruncaţi, abandonaţi.

Trebuie să mergem la cauză. Cauza este că mulţi oameni nu au vrut să se implice în sterilizarea animalelor, unii din cauza costurilor, unii pentru că nu ştiau. Campania este gratuită, dar vă spun că reuşim să o facem pentru că suntem sprijiniţi de câteva ONG-uri. Şi aici este şi problema pentru că, dacă am avea cadru legislativ să ne implicăm financiar cred că am rezolva problema mult mai repede", a declarat Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Citeşte şi: Hilde Tudora, Protecția Animalelor CJ Ilfov: ”Facem apel la oameni să adopte animale. Avem nevoie doar de trei documente”

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile