Președintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți cu o delegație a Comisiei de politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, condusă de Ina Coșeru. Discuțiile au avut loc la Palatul Parlamentului și au reconfirmat relațiile foarte apropiate dintre București și Chișinău, cu accent pe sprijinul acordat de România drumului european al Republicii Moldova.
Conform unui comunicat al Senatului României, Ilie Bolojan a reiterat că susținerea Republicii Moldova este o constantă a politicii externe românești, indiferent de schimbările politice interne. El a subliniat importanța unei cooperări parlamentare strânse pentru promovarea intereselor comune în plan regional și european.
Întâlnirea dintre conducerea Senatului României și deputații moldoveni a luat de asemenea în discuție consolidarea Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride, sprijinirea forțelor politice pro-europene de la Chișinău și necesitatea unui calendar ambițios de aderare a RepubliciiMoldova la Uniunea Europeană. În contextul în care 2025 este considerat un an crucial pentru agenda europeană a Chișinăului, România își asumă un rol activ în sprijinirea eforturilor autorităților de peste Prut pentru integrarea europeană.
Reamintim că negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană au fost deschise oficial în urmă cu un an, în iunie 2024. Chișinăul trebuie să implementeze treptat o serie de reforme, beneficiind în paralel de fonduri europene pentru domenii diverse.