Un incident armat cu mai multe victime a avut loc duminică, în statul american Kentucky, transmite presa de peste Ocean.
Potrivit autorităților, un trăgător a deschis focul, inițial asupra poliției, apoi asupra oamenilor aflați într-o biserică.
Cel puțin două femei, cu vârste de 72 și 32 de ani, au fost ucise, potrivit unui bilanț actualizat anunțat de oficialități la câteva ore după incident.
Trăgătorul a fost, de asemenea, ucis de forțele de ordine.
În jurul orei locale 11:36 dimineața, suspectul a tras asupra unui polițist, pe care l-a rănit, în districtul Fayette.
Ulterior, polițiștii l-au urmărit pe suspect până la Biserica Baptistă Richmond Road, situată în sud-vestul orașului Lexington.
„Există mai multe victime la biserică, iar membrii serviciilor de urgență se află la fața locului pentru a le acorda îngrijiri”, a declarat poliția statală.
Starea victimelor de la biserică și a polițistului rănit nu au fost clarificate imediat de autorități.
Guvernatorul din Kentucky, Andy Beshear, a confirmat, la rândul său, într-o postare pe X, împușcăturile de la biserică.
„Vă cer să vă rugați pentru toate persoanele afectate de aceste acte de violență fără sens și să mulțumim pentru reacția rapidă a Departamentului de Poliție din Lexington și a Poliției Statale din Kentucky. Detaliile sunt încă în curs de clarificare și vom furniza mai multe informații pe măsură ce vor fi disponibile”, a scris Beshear.