Antena 3 CNN Actualitate Inspecţia Judiciară a început cercetarea disciplinară faţă de procurorii Călin Nistor şi Mihaiela Iorga Moraru

Inspecţia Judiciară a început cercetarea disciplinară faţă de procurorii Călin Nistor şi Mihaiela Iorga Moraru

Inspectorii judiciari au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de Călin Nistor, procuror şef adjunct al DNA, şi Mihaiela Iorga Moraru, procuror DNA. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru, o decizie în cazul celor doi va fi luată după finalizarea cercetării disciplinare. 

"La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare. Facem precizarea că cercetarea disciplinară este o etapă a procedurii disciplinare (...), având ca scop stabilirea faptelor şi urmărilor acestora, împrejurărilor în care au fost săvârşite, precum şi a altor date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei", a precizat Alin Alexandru. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: inspectia judiciara
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni